Limite noi pentru autoturismele second-hand în România. Mașinile rulate care nu vor mai putea fi înmatriculate
SURSA FOTO: Dreamstime
Autoritățile de la București pregătesc una dintre cele mai stricte reglementări pentru piața produselor second-hand. Noile reguli vizează în special importurile de autovehicule, dar și hainele, anvelopele și mobilierul.
Persoanele fizice vor putea aduce cel mult două mașini pe an și nu vor mai fi acceptate autovehicule sub Euro 3
Noile reglementări pregătite de autorități prevăd limitarea importului de autovehicule second-hand realizat de persoane fizice. Astfel, fiecare persoană va putea aduce în țară cel mult două mașini pe an.
În același timp, vor fi interzise autovehiculele care nu respectă cel puțin norma de poluare Euro 3, precum și cele declarate „daună totală”, scoase din uz sau neeligibile pentru înmatriculare în țara de proveniență.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că măsura vizează eliminarea situațiilor în care persoane fizice importă un număr mare de mașini sub pretextul utilizării personale, activitate considerată în realitate una comercială.
Aceasta a arătat că scopul este oprirea intrării în țară a unor produse care sunt, de fapt, deșeuri, dar sunt prezentate ca bunuri second-hand.
„Dacă vorbim de persoane fizice, persoane care vin și declară că le folosesc pentru ele și aduc în țară zeci de mașini în fiecare an e clar că aia e o activitate paravan ilegală. Să interzicem să mai poată orice persoană fizică să vină să zică «Am nevoie de 30 de mașini, eu, anul acesta second-hand pe care să le aduc în țară».
Nu, 2 mașini e mai mult decât suficient. Ce vrem noi e să oprim să mai intre deșeuri în țară sub eticheta falsă că ar fi produse second-hand”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Hainele și încălțămintea vor trebui igienizate și etichetate, iar controlul va deveni mult mai strict
Regulile vor fi extinse și la produsele textile. Hainele și încălțămintea vor trebui sortate, igienizate de firme autorizate și etichetate individual înainte de a fi comercializate.
Autoritățile urmăresc eliminarea situațiilor în care în țară ajung produse degradate sau inutilizabile, care nu mai pot fi considerate bunuri second-hand.
Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au explicat că, în prezent, există cazuri în care sunt introduse în țară produse care nu pot fi folosite, inclusiv obiecte deteriorate sau incomplete.

Anvelopele și mobilierul second-hand vor trebui să respecte standarde clare de siguranță și trasabilitate
Noile reguli vizează și anvelopele second-hand. Acestea vor trebui să respecte limite de vechime, de maximum 10 ani pentru anvelopele de vară și 6 ani pentru cele de iarnă, să nu prezinte defecte și să fie însoțite de documente complete.
În cazul mobilierului second-hand, vor fi impuse obligații privind curățarea, dezinfectarea și prezentarea unor documente care să ateste proveniența produselor.
Autoritățile urmăresc astfel să se asigure că produsele introduse pe piață sunt sigure pentru utilizatori și nu reprezintă deșeuri mascate.
„Ceea ce se va elimina va fi această zonă gri în care nu știai dacă duci haine sau aduci gunoi la noi în țară. Și mă refer la, avem imagini cu pamperși folosiți, lenjerie folosită, un singur pantof fără pereche sau pantofi găuriți.
Lucruri care oricum nu mai pot fi folosite și ajung să fie, din păcate, aruncate pe teritoriul țării noastre”, a spus Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu.
Autoritățile spun că măsurile combat importul de deșeuri, iar industria avertizează asupra impactului economic
Potrivit datelor prezentate de autorități, înainte de aderarea la Spațiul Schengen, la punctele de frontieră au fost respinse peste 20.000 de tone de deșeuri, dintre care peste 5.000 de tone erau haine și încălțăminte.
În acest context, noile reguli sunt prezentate ca o măsură de combatere a importului de deșeuri sub forma produselor second-hand.
Pe de altă parte, reprezentanții industriei atrag atenția că, în forma actuală, proiectul ar putea crea dificultăți majore pentru operatorii economici. Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile a transmis că cerințele ar putea fi dificil de aplicat în practică și ar putea duce la creșterea costurilor, care s-ar reflecta în prețurile finale pentru consumatori.
Ce se schimbă, de fapt, pentru piața produselor second-hand în România
| Domeniu vizat | Ce prevede proiectul | Ce înseamnă concret |
|---|---|---|
| Import mașini SH (persoane fizice) | Limită de maximum 2 mașini pe an | Nu mai pot fi aduse zeci de mașini „pentru uz personal” |
| Normă de poluare | Interzise mașinile sub Euro 3 | Eliminarea autovehiculelor foarte poluante |
| Mașini „daună totală” | Interzise la vânzare și import | Nu mai pot fi aduse vehicule scoase din uz |
| Scopul importurilor | Combaterea activităților mascate | Stop pentru comerțul ilegal sub pretext personal |
| Haine și încălțăminte | Obligația de sortare, igienizare și etichetare | Produsele trebuie verificate și trasabile |
| Control produse textile | Eliminarea „zonelor gri” | Nu mai pot intra produse degradate sau inutilizabile |
| Anvelope second-hand | Limită de vechime (10 ani vară, 6 ani iarnă) | Se acceptă doar produse sigure și utilizabile |
| Condiții anvelope | Fără defecte, cu inventar complet | Nu mai sunt acceptate produse deteriorate |
| Mobilier second-hand | Obligația de curățare și documente de proveniență | Creșterea siguranței pentru utilizatori |
| Deșeuri mascate | Control mai strict la import | Stop pentru produse prezentate fals ca SH |
| Impact economic | Costuri mai mari pentru comercianți | Posibilă creștere a prețurilor |
| Critici din industrie | Reguli considerate greu de aplicat | Risc de blocare a pieței legitime |
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





