Liberalii au învins! Județul în care PNL a câștigat majoritatea primăriilor. Raluca Turcan a dat marea veste

Liberalii au învins! Județul în care PNL a câștigat majoritatea primăriilor. Raluca Turcan a dat marea veste
Publicat de Valentina Drăgoi la 28 septembrie 2020, 13:23

Victorie pentru liberali. Vicepremierul Raluca Turcan a dat marea veste. Potrivit acesteia, PNL-ul a reușit să câștige majoritatea primăriilor în unul dintre cele mai mari județe din țară.

Într-o postare pe pagina personală de facebook, vicepremierul Raluca Turcan, lider al PNL Sibiu a anunțat că liberalii au câştigat majoritatea primăriilor din judeţ, ceea ce înseamnă 43 de posturi de primar, cu 9 mai multe decât cele deţinute până în prezent.

Totodată, vicepremierul a subliniat faptul că această victorie este un semnal ”optimist” cu privire la faptul că sibienii au totală încredere în liberali și în activitatea pe care aceștia o au.

„PNL Sibiu a câştigat 43 primării din judeţul Sibiu, cu 9 mai multe decât cele 34 pe care le conduceau colegi liberali până la alegerile din 27 septembrie. Este cel mai optimist semnal ca sibienii au încredere în noi, o dovadă că munca liberalilor este apreciată de cei în slujba cărora suntem: locuitorii acestui judeţ.

Rezultatele obţinute, unele în faţa cărora, în anumite comunităţi, competitorii noştri ar trebui să tragă învăţăminte cu privire la felul în care se tratează problemele oamenilor, ne motivează, iar acest lucru se va vedea”, a scris Raluca Turcan pe pagina de facebook.

Primăriile pe care liberalii le-au câștigat

De asemenea, liderul PNL Sibiu a mai prezentat orașele în care liberalii au învins și totodată a subliniat faptul că aici, sunt de rezolvat ”probleme serioase”.

„Am câştigat administraţii care vor avea de rezolvat probleme serioase, dar alături de care se vor afla toţi liberalii, colegii din Consiliul Judeţean, din Guvernul României, toţi primarii cu experienţă ai judeţului. PNL Sibiu a câştigat primăriile Mediaş, Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Sălişte, Tălmaciu, Alma, Arpaşu de Jos, Aţel, Axente Sever, Bîrghiş, Bazna, Biertan, Blăjel, Boiţa, Brădeni, Brateiu, Bruiu, Cristian, Dârlos, Gura Râului, Jina, Ludoş, Marpod, Moşna, Orlat, Păuca, Porumbacu de Jos, Cârţa, Racoviţa, Răşinari, Râu Sadului, Sadu, Şeica Mare, Şeica Mică, Şelimbăr, Slimnic, Şura Mare, Şura Mică, Tilişca. Felicitări tuturor colegilor mei liberali! Mulţumim Sibiu!”, a mai adăugat Raluca Turcan.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.