Leul s-a apreciat în raport cu euro; BNR a anunţat un curs de 4,5114 lei/euro

Leul s-a apreciat în raport cu euro; BNR a anunţat un curs de 4,5114 lei/euro
Publicat de Valentin Vioreanu la 24 mai 2016, 13:26

Leul s-a apreciat marţi în raport cu moneda unică europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,5114 lei pentru un euro, în scădere 0,8 bani (-0,18%), în comparaţie cu valoarea de luni, de 4,5194 lei.

 

Pe de altă parte, moneda naţională a pierdut teren în faţa dolarului american, cursul anunţat fiind de 4,0340 lei, mai mult cu 0,3 bani (+0,07%), comparativ cu anunţul din şedinţa anterioară, respectiv de 4,0310 lei pentru un dolar american.

În schimb, leul s-a apreciat în raport cu francul elveţian, cursul anunţat de BNR fiind de 4,0678 lei, cu 0,24 bani (-0,06%) sub valoarea de luni, când un franc elveţian a fost cotat la 4,0702 lei.

Gramul de aur s-a ieftinit, marţi, cu 1,02 lei (-0,63%), până la 161,1405 lei, de la 162,1593 lei, cât se anunţase în şedinţa precedentă. AGERPRES/

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.