Evolutia crescatoare a monedei unice a dus la scaderea cursului mediu al dolarului, pentru doua zile consecutiv.
In piata la termen sibiana, brokerii au luat in calcul acest trend, cotatia pentru octombrie fiind stabilita la 31.300 lei/dolar.
Vineri, 10 august, la bursa la termen de la Sibiu au fost tranzactionate primele contracte pe raportul leu/dolar cu scadenta in octombrie. Pretul a fost de 31.300 lei/dolar, ceea ce ar presupune o depreciere a monedei nationale, fata de sfarsitul anului trecut, de 20,7%. Se pare ca operatorii sibieni au luat in calcul o depreciere mai lenta a monedei nationale fata de cea americana, o data cu cresterea spectaculoasa a euro. Aceasta depasea in dimineata zilei de 16 august paritatea de 92 centi, maximul ultimelor luni, dupa ce la inceputul lui iulie cocheta cu paritatea de 84 de centi.
Minodora Budin, broker la agentia Terra Consulting, considera ca „prin aceste evolutii internationale se anunta inceputul unei deprecieri a dolarului pe termen lung, ceea ce explica stabilizarea cursului leu/dolar si chiar intarirea monedei nationale”. De altfel, se pare ca BNR este decisa sa lase dolarul sa fluctueze liber, profitand de intarirea euro, care rentabilizeaza exporturile si pune frau importurilor.
In aceeasi zi au fost tranzactionate contracte leu/dolar cu scadenta in septembrie, pretul de cotare fiind stabilit la 30.750 lei. Continuarea trendului luat de leu in piata spot, unde in zilele de 14 si 15 august moneda nationala a inregistrat o apreciere de 19 unitati fata de dolar, ar putea schimba deciziile brokerilor, ducand la o scadere a cotatiilor. Florin Constantinescu, broker la agentia K&I Futures, considera ca „inceputul lunii august a fost destul de previzibil in ceea ce priveste evolutia dolarului.
Ritmul de depreciere impus de BNR spre finalul lunii iulie s-a mentinut si in prima saptamana din august. Spre mijlocul lunii insa cresterea s-a temperat, iar cele doua zile consecutive in care cursul oficial a scazut indica faptul ca piata e linistita chiar si fara interventia bancii centrale, asa cum s-a intamplat in alte momente. Mentinerea ritmului scazut de crestere e remarcabila, in conditiile in care dobanzile de pe piata monetara nu au crescut, cele pe o zi avand chiar o evolutie descrescatoare”.
In piata de la Sibiu cotatiile dolarului s-au mentinut permanent peste pragul de 30.000 lei, in perioada 9 – 15 august. Daca in data de 1 august pretul din piata a fost de 30.250 lei, urmatoarele contracte au fost realizate la un pret de 30.200 lei. In data de 10 august pretul a coborat, contractele fiind realizate la un pret de 30.150 lei/dolar.
De a doua zi pretul a intrat pe un trend descrescator, la finalul perioadei fiind atins un minim de 30.055 lei, cumparatorii oferind 30.010 lei/dolar, in timp ce vanzatorii solicitau 30.100 lei/dolar. In opinia lui Constantinescu, „cotatiile dolarului pentru finalul lui august au inregistrat fluctuatii mici datorita faptului ca in piata interbancara nu s-a petrecut nimic spectaculos. Interesul pentru aceste contracte nu este deosebit de mare, doar pentru scadenta septembrie existand interes din partea hedgerilor, pe de o parte datorita stabilitatii cotatiilor, care nu atrag speculatorii, iar pe de alta parte datorita posibilitatii unor hedgeri de a prognoza cursul”.
Joi, 9 august, la bursa la termen de la Sibiu au fost tranzactionate primele contracte pe raportul leu/euro cu scadenta octombrie. Ele au fost realizate la un pret de 28.600 lei, ceea ce presupune o apreciere a monedei unice fata de leu cu 10% comparativ cu inceputul lunii august. In data de 13 august cumparatorii au urcat cotatia la 29.000 lei.
Minodora Budin apreciaza ca „euro a profitat de indicatorii economici foarte slabi care au fost anuntati de Fondul Monetar International, in data de 14 august, privind faptul ca nivelul deficitului comercial al Statelor Unite va fi mai mare de 4,5% din PIB. In aceste conditii, pe piata internationala au aparut ordine masive de vanzare a dolarului contra celorlalte monede liber convertibile – determinand un curs ascendent de peste 90 centi/euro, reactie care a continuat si in zilele urmatoare, cand raportul euro a trecut pragul de 91 de centi, pentru prima data in ultimele cinci luni”.
De Revelion,
euro va depasi 1 USD
Florin Constantinescu a declarat la randul sau ca „evolutiile pozitive internationale ale monedei euro au influentat puternic, asa cum era si firesc, cotatiile futures ale raportului leu/euro. Acestea au fluctuat mai puternic cu cat scadenta respectiva este mai indepartata, deoarece pe termen mediu brokerii si traderii sibieni apreciaza atingerea nivelului de 95 centi pentru un euro si o paritate de 1:1 in pragul Anului Nou”.
In piata leu/euro cu scadenta lunara cotatiile au avut un trend crescator, ele urcand de la 26.577 lei, la inceputul perioadei analizate, la 27.068 lei la sfarsitul acesteia. In dimineata zilei de 16 august au fost realizate contracte la un pret de 27.460 lei/euro. Pentru scadenta din 28 septembrie pretul futures a urcat de la 27.000 lei la 27.800 lei, cei care au fortat cresterea fiind cumparatorii.
In piata paritatii euro/dolar, moneda unica a evoluat accelerat pe trendul puternic crescator conturat in ultimele trei luni.
Spargerea rezistentei puternice din 89,50 centi i-a conferit acesteia forta de care avea nevoie in lupta cu celelalte valute. In piata futures, ritmul de crestere a cotatiilor a fost mai temperat, operatorii mentinand un basis constant de minim 0,2 centi. Astfel, in data de 9 august pretul futures a fost de 88,75 centi, pentru ca la sfarsitul perioadei analizate ea sa atinga nivelul de 91 centi, maximul ultimelor 5 luni. In dimineata zilei de 16 august, in piata de la Sibiu, euro a evoluat intre un minim de 91,49 centi si un maxim de 92 centi. In piata options a paritatii cei care au cumparat optiuni CALL au fost in pozitii net castigatoare, in timp ce vanzatorii de PUT au castigat la randul lor. Optiunile CALL au fost realizate, in perioada analizata, la preturi de 89 centi, cu prime de 50.000 lei, 89,5 centi, cu prime de 65.000 – 70.000 lei, 90 centi, cu prime de 50.000 lei si 92 centi, cu prime 100.000 lei. Optiunile PUT s-au tranzactionat la preturi de 89 centi, cu prime de 35.000 – 36.000 lei si 90 centi, cu prime de 50.000 lei.