Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri, a înregistrat în perioada octombrie – decembrie 2013 un profit de 265 de milioane de dolari, sau 2,52 dolari pe acţiune, în creştere cu 30% faţă de perioada similară din 2012, în timp ce veniturile au depăşit pentru prima dată pragul de 10 miliarde de dolari, înregistrând un avans de 15%, la 10,8 miliarde de dolari.

Vânzările de smartphone-uri şi alte dispozitive mobile au crescut cu 73%, la 1,7 miliarde de dolari. Vânzările de laptopuri au urcat cu 11%, la 5,4 miliarde de dolari, în timp ce vânzările de PC-uri au înregistrat un avans de 12%, 3,2 miliarde de dolari.

Luna trecută, Lenovo a încheiat două achiziţii importante în valoare totală de 5,2 miliarde de dolari. Lenovo a preluat divizia de servere a IBM pentru 2,3 miliarde de dolari, iar ulterior a preluat producătorul american de telefoane mobile Motorola Mobility pentru 2,91 miliarde de dolari.

Pe lângă recentele achiziţii ale Lenovo, în ultimele zile au apărut în presă informaţii potrivit cărora Lenovo poartă discuţii cu grupul japonez Sony pentru preluarea operaţiunilor sale din domeniul laptopurilor marca Vaio.

În timp ce Lenovo a refuzat să comenteze zvonurile, Sony a precizat că informaţiile apărute în presă sunt incorecte. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: