„Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituţionale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora şi de a sesiza Curtea Constituţională a României”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate, atât preşedintele Iohannis, cât şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia.

 „Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România şi asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor”, se precizează în comunicat.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiţiei reprezintă „un regres pentru democraţia din România”. „Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO”, se spune în comunicat.
Totodată, preşedintele Iohannis „reiterează că nu susţine modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”. Şeful statului solicită „reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie”.

De asemenea, Iohannis atenţionează că „opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni”, se mai arată în comunicatul citat. Agerpres

Te-ar putea interesa și: