Legea privind plata pensiilor private, adoptată de Camera Deputaților. Câți bani se vor putea încasa din Pilonul 2. Decizie oficială

Legea privind plata pensiilor private, adoptată de Camera Deputaților. Câți bani se vor putea încasa din Pilonul 2. Decizie oficială

SURSA FOTO: Facebook, Camera Deputatilor

Publicat de Alexandra Iana la 23 decembrie 2025, 12:48

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți forma reexaminată a Legii privind plata pensiilor private, în acord cu o decizie recentă a Curții Constituționale. Actul normativ stabilește că persoanele care aleg retragerea banilor din Pilonul II vor putea încasa inițial cel mult 30% din sumă, restul fiind plătit eșalonat.

Plenul Camera Deputaților a adoptat, marți, reexaminarea Legii privind plata pensiilor private, ca urmare a Curtea Constituțională a României – Decizia nr. 676 din 25 noiembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1153 din 12 decembrie 2025.

Proiectul de lege a fost votat cu 199 de voturi „pentru”, 87 „împotrivă” și 13 abțineri. Camera Deputaților a adoptat actul normativ în forma transmisă de Senatul României, care a pus legislația în acord cu decizia Curții Constituționale și a menținut forma inițială a proiectului propus de Guvern.

Regula de bază: maximum 30% la retragere

Principala prevedere a legii stabilește că toate persoanele care optează pentru retragerea banilor din Pilonul II – inclusiv bolnavii oncologici – vor putea primi inițial doar 30% din suma acumulată, diferența urmând să fie achitată eșalonat, pe o perioadă de opt ani.

„Membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare”, prevede proiectul de lege.

Legea, adoptată inițial de Parlament la 15 octombrie 2025, are ca obiectiv crearea cadrului legal pentru autorizarea, organizarea, funcționarea, supravegherea și controlul furnizorilor de pensii private și al fondurilor de plată a pensiilor private. Actul normativ reglementează, totodată, avizarea și supravegherea instituțiilor de credit care desfășoară activități de depozitare și custodie a activelor, precum și autorizarea auditorilor financiari și a agenților de marketing.

De asemenea, legea introduce reguli privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, stabilind criterii de autorizare, principii prudențiale și cerințe de funcționare pentru entitățile implicate.

Tipuri de fonduri și rolul ASF

Plata pensiilor private se va realiza prin fonduri special constituite, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Acestea vor fi administrate de societăți specializate – furnizori de pensii private – autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Conform legii, fondurile de plată sunt de două tipuri:

-fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată, bazate pe conturi individuale și destinate plăților pe o perioadă limitată;
-fonduri de plată a pensiilor viagere, care vor asigura plata pensiilor pe întreaga durată de viață a membrului sau, după caz, a supraviețuitorului acestuia.

Contextul deciziei CCR

La 17 octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție și parlamentari din Grupul parlamentar al Alianța pentru Unirea Românilor au sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legii.

Prin Decizia nr. 676 din 25 noiembrie 2025, Curtea Constituțională a admis obiecția și a constatat că prevederile art. 55 alin. (2) din Legea privind plata pensiilor private sunt neconstituționale, ceea ce a impus reexaminarea actului normativ. În acest caz, Camera Deputaților a avut rol de for decizional.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.