Legea pensiilor s-ar putea modifica. Documentele care ar putea fi acceptate la recalculare: Reflectă fidel veniturile brute realizate

Legea pensiilor s-ar putea modifica. Documentele care ar putea fi acceptate la recalculare: Reflectă fidel veniturile brute realizate

Bani, bancnote românești, pensii & salarii / SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 25 februarie 2026, 10:23

O inițiativă legislativă vizează clarificarea modului în care sunt recunoscute adeverințele de venit la recalcularea pensiilor. Propunerea ar permite folosirea fișelor de evidență a salariilor acolo unde statele de plată nu mai există.

Propunerea vine după respingerea unor adeverințe considerate neconforme de casele de pensii

În ultimul an și jumătate, foarte mulți pensionari au cerut recalcularea pensiilor. În cadrul procesului denumit „Mica recalculare”, aproximativ 600.000 de pensionari au depus adeverințe privind venituri nepermanente.

Pentru ca aceste venituri să fie luate în calcul, pensionarii trebuie să completeze Anexa 6. În lipsa acestui demers, veniturile nepermanente nu sunt incluse în calculul pensiei, iar cuantumul nu este majorat.

Inițiativa legislativă apare în urma sesizărilor primite de la pensionari care au constatat că anumite adeverințe de venit, deși legale și emise de deținători autorizați de arhive, au fost respinse de casele teritoriale de pensii. Motivul invocat a fost că documentele nu ar respecta modelul prevăzut de lege.

Pensionarii pot depune adeverințe pentru veniturile nepermanente realizate înainte de 2001 și care nu au fost valorificate la recalcularea pensiei. Această posibilitate există în orice moment. În multe situații, însă, fostele firme unde au lucrat nu mai sunt în activitate, iar documentele trebuie căutate în arhive, contra-cost, prin intermediul unor firme specializate.

recalculare pensii
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Modificările propuse vizează articolul 139 și Anexa 6 din Legea 360 din 2023

Deputatul PNL Sorin Năcuță a arătat că, în urma sesizărilor primite, a constatat că fișele de evidență a salariilor, documente legale care reflectă veniturile brute realizate și care au stat la baza întocmirii statelor de plată, nu erau acceptate la recalcularea pensiilor. El a explicat că, în multe cazuri, statele de plată nu mai există sau nu sunt lizibile.

„În urma sesizărilor primite de la cetățeni, am constatat că fișele de evidență a salariilor, documente legale care reflectă fidel veniturile brute realizate și care au stat la baza întocmirii statelor de plată, nu erau acceptate la recalcularea pensiilor, deși multe state de plată nu mai există sau nu sunt lizibile”, a explicat Sorin Năcuță într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, problema nu se limitează la un singur județ, fiind semnalate situații similare în mai multe zone ale țării. Unele cazuri au ajuns în instanță, iar judecătorii au confirmat valoarea probatorie a fișelor de evidență a salariilor.

„Existența unei interpretări restrictive și neunitare a Legii nr. 360/2023 generează inechități și costuri suplimentare pentru cetățeni și pentru stat”, a precizat deputatul.

Parlamentarul a precizat că existența unei interpretări restrictive și neunitare a Legii 360 din 2023 generează inechități și costuri suplimentare pentru cetățeni și pentru stat.

Inițiativa legislativă propune modificarea articolului 139 alin. 2 din Legea 360 din 2023, astfel încât adeverințele de venit să poată fi eliberate și pe baza fișelor de evidență a retribuțiilor sau salariilor.

De asemenea, se propune modificarea Anexei 6, pentru a recunoaște explicit aceste documente ca având aceeași valoare probatorie ca statele de plată, în situația în care acestea nu mai există.

Deputatul a subliniat că modificarea nu creează drepturi noi și nu generează impact bugetar suplimentar, ci permite valorificarea contribuțiilor deja plătite de cetățeni. El a transmis că va susține adoptarea rapidă a modificării, astfel încât legea să fie aplicată în spiritul echității și al respectului față de contribuabili.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.