Legea dării în plată măreşte avansul şi ieftineşte casele. Lazea, BNR: „Este posibil ca ratele la credite să scadă”
Aplicarea Legii dării în plată va avea efecte negative pentru persoanele care vor credite noi, precum creşterea avansului şi a dobânzilor, dar ar putea reduce preţurile caselor şi, ca efect cumulat, ar micşora ratele plătite de cei care vor mai reuşi să se împrumute, pentru că scade valoarea creditelor, a declarat miercuri, pentru News.ro, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.
Anterior, viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a afirmat că Legea dării în plată va avea ca efect creşterea avansului pentru creditele ipotecare şi a dobânzilor practicate de bănci, dar şi scăderea valorii imobilelor, scrie news.ro
Însă dincolo de aceste efecte negative, cei care vor reuşi, totuşi, să ia credite vor plăti rate mai mici, pentru că valoarea creditelor accesate efectiv de la bănci se va reduce.
”Da, este posibil ca ratele să scadă în aceste condiţii”, a afirmat Lazea, pentru News.ro.
Legea dării în plată a fost caracterizată ca fiind o ameninţare la adresa stabilităţii financiare a României atât de către viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, cât şi de către ministrul Finanţelor, Anca Dragu, prezenţi la o conferinţă de prezentare a raportului de ţară realizat de către Comisia Europeană.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




