Orice proiect de construcție, fie că este vorba despre o casă, o anexă, un gard sau o magazie, necesită autorizație de construire emisă de autoritatea locală. Înainte de obținerea acestei autorizații, solicitantul trebuie să obțină un certificat de urbanism, document care stabilește ce se poate construi pe terenul respectiv și în ce condiții.
Autorizația de construire este esențială pentru orice proiect
De asemenea, branșamentele la utilități precum apă, canalizare, gaze sau electricitate nu pot fi realizate fără avize și, în unele cazuri, fără autorizații suplimentare.
Realizarea de construcții fără autorizație este ilegală și atrage sancțiuni. În funcție de gravitatea situației, amenzile pot fi însoțite și de măsura demolării.
„Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare.
Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi”, arată legea din România.

Cei care vor să inițieze proiecte de construcții trebuie să consulte legislația în vigoare
Cei care vor să inițieze proiecte de construcții trebuie să consulte legislația în vigoare, care cuprinde:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul;
- Ordonanța de Urgență nr. 31/2025, cea mai recentă reglementare, care introduce modificări importante: simplifică unele proceduri administrative, dar în același timp întărește sancțiunile pentru construcțiile ilegale.
Specialiștii recomandă ca lucrările să nu fie demarate fără verificarea regimului juridic și urbanistic
Specialiștii recomandă ca lucrările să nu fie demarate fără verificarea regimului juridic și urbanistic al imobilului și fără documentația completă. Pentru informații suplimentare și consiliere, cetățenii se pot adresa biroului de urbanism din cadrul primăriei sau unui arhitect autorizat.
„Construcţiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, emisă în condiţiile prezentei legi, şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor”, arată legea din România.
Din fericire, statul român vine și cu vești bune. Recent, Ministerul Dezvoltării a transmit că se va eliminarea din Codul Urbanismului nevoia de obținere a unei autorizații de construcție pentru garaje, terase, pergole sau bucătării de vară.
„Pe cadrul pe care sperăm să iasă facem niște simplificări – de exemplu, garaje, terase, pergole, bucătării de vară nu o să mai fie nevoie cu autorizație de construcție.
Venim în paralel și cu niște simplificări ale legislației în așa fel încât să nu trebuiască să ceri autorizație pentru orice coteț”, a explicat ministrul Cseke Attila.