Lege pentru cei care stau cu chirie. Câți vizitatori pot primi chiriașii în apartament

Lege pentru cei care stau cu chirie. Câți vizitatori pot primi chiriașii în apartament

SURSA FOTO: Dreamstime - imobil, apartament

Publicat de Corina Chiriac la 16 noiembrie 2024, 06:00

Mulți români lucrează în Germania, iar cei mai mulți dintre ei locuiesc cu chirie. Drept urmare, aceștia trebuie să fie conștienți de ce spune legea cu privire la numărul de vizitatori care pot fi primiți într-o astfel de locuință.

Câți vizitatori ai voie să primești în Germania dacă stai cu chirie?

Chiriașii au, în principiu, dreptul de a-și folosi apartamentul după cum doresc, inclusiv primind oaspeți, însă există anumite limite și reguli de care trebuie să fie conștienți atunci când își invită vizitatori.

Conform legii, nu există o limită precisă a numărului de oaspeți pe care un chiriaș îi poate primi într-un apartament închiriat, atâta timp cât aceștia nu ocupă apartamentul într-un mod permanent și nu creează supraaglomerare.

Vizitele scurte, de exemplu, pentru petreceri sau sărbători, sunt permisibile fără restricții, iar chiriașii pot chiar să-și lase oaspeții să rămână peste noapte.

blocuri apartamente
SURSA FOTO: Dreamstime

Vizitatorii nu au voie să locuiască la locație mai mult de 6 săptămâni

Cu toate acestea, pot apărea anumite probleme dacă oaspeții rămân mai mult de șase săptămâni.

În această situație, persoanele respective nu mai sunt considerate vizitatori, ci ar putea fi privite drept colegi de cameră sau subchiriași, ceea ce impune obținerea unei permisiuni din partea proprietarului.

Aceasta este o excepție semnificativă, iar chiriașii trebuie să fie atenți pentru a nu încălca termenii contractului de închiriere.

De asemenea, chiriașii trebuie să țină cont de câteva reguli suplimentare pentru a evita conflictele cu proprietarii și ceilalți locatari. Printre acestea se numără:

  1. Perturbarea liniștii casei: Vizitatorii nu trebuie să deranjeze ceilalți locatari, mai ales prin zgomote excesive, mai ales pe timp de noapte.
  2. Utilizarea contrară contractului: Apartamentul nu trebuie utilizat în scopuri comerciale, decât dacă acest lucru este specificat în contractul de închiriere.
  3. Reședința pe termen lung: Dacă oaspeții rămân o perioadă lungă, acest lucru poate fi considerat subînchiriere, iar chiriașii vor avea nevoie de acordul proprietarului.
apartament
SURSA FOTO: Dreamstime

Este important de menționat că, în cazul în care există clauze în contractul de închiriere care interzic primirea de vizitatori, acestea sunt adesea ineficiente din punct de vedere legal, deoarece legislația nu susține astfel de restricții, cu excepția cazului în care se referă la supraaglomerare sau utilizarea necorespunzătoare a locuinței.

Chiriașii pot avea o libertate considerabilă în ceea ce privește primirea vizitatorilor, dar trebuie să fie conștienți de limitele legale și de posibilitatea de a întâmpina probleme dacă oaspeții rămân prea mult timp sau dacă apar deranjuri pentru ceilalți locatari.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.