Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

LEAF, pionierul Nissan în domeniul ecosistemului electric

Autor: | | 3 Comentarii | 1120 Vizualizari

Cu aproape un deceniu în urmă, Nissan a dat startul revoluției vehiculului electric. Din acel moment, a vândut mai multe vehicule electrice decât orice alt producător de pe planetă. Dar acesta a fost doar începutul. Prin intermediul vehiculelor electrice și al investițiilor în infrastructură și servicii energetice, Nissan și-a asumat misiunea de a privi dincolo de mașină și de a transforma felul în care trăim cu toții. Acesta este ecosistemul electric și, prin viziunea Nissan Intelligent Mobility marca va revoluționa industria și modul modern de viață, așa cum îl știm.

Nissan a dezvăluit că, în contextul noului său plan intermediar Nissan M.O.V.E. până în 2022, va oferi motoare cu propulsie electrică pe următoarea generaţie a celor mai bine vândute crossovere ale mărcii. Această iniţiativă de pionierat va extinde şi mai mult gama de opţiuni aflate la dispoziţia consumatorului, permiţând clienţilor să selecteze modelul pe care îl doresc şi modul în care doresc ca acesta să fie alimentat.

Anunţul este cel mai recent mod de exemplificare de către marcă a elementului Intelligent Power, parte a Nissan Intelligent Mobility. Acest detaliu, dezvăluit pentru prima oară la Salonul Auto de la Geneva, acum doi ani, reprezintă viziunea Nissan asupra modului în care vehiculele sale sunt conduse, alimentate şi integrate în societate.

Simbolul Nissan Intelligent Mobility este Nissan LEAF, vehicul 100% electric şi cu zero emisii. Cu peste 300.000 de unităţi vândute de la lansarea sa în 2010 şi peste patru miliarde de kilometri parcurşi de clienţi, LEAF este cel mai popular vehicul electric din lume.

Nissan este deja cu o generaţie înainte în ceea ce priveşte motorizarea ecologică a autoturismelor şi, odată cu lansarea celei de a doua generaţii a modelului LEAF spre vânzare în Europa, la începutul acestui an, marca rescrie din nou cadrul de referinţă pentru vehiculele electrice.

Comenzile din întreaga Europă au depăşit acum 37.000 de unităţi, 13.000 dintre acestea fiind plasate chiar înainte ca maşina să fie prezentă în showroom-urile dealerilor. Aceasta înseamnă că, în versiunea sa nouă, „pur si simplu uimitorul” Nissan LEAF este cel mai rapid vândut vehicul electric din Europa, în prezent un nou LEAF vânzându-se la fiecare 10 minute în Europa.

 

Intelligent Driving, cel de-al doilea pilon al viziunii Intelligent Mobility reprezintă totalitatea sistemelor de siguranţă, a celor de asistenţă pentru şofer şi a tehnologiilor autonome viitoare. Aceste caracteristici includ tehnologiile Safety Shield ce demonstrează preocuparea Nissan pentru o siguranţă în domeniul autovehiculelor, ajutându-i pe şoferi să se simtă mai încrezători pentru că au mai multe informaţii despre ceea ce se află în jurul lor şi mai multe tehnologii pentru a îi ajuta atunci când este necesar.  Noul Nissan LEAF vine cu trei astfel de tehnologii inteligente:

ProPILOT este o componentă a conducerii autonome şi un exemplu de abordare inovatoare a Nissan în materie de Intelligent Driving. ProPILOT este proiectat să sporească entuziasmul, controlul şi încrederea şoferilor care deţin un Nissan.

A doua tehnologie, ProPILOT Park, schimbă percepţia asupra manevrelor de parcare. Când este activată, această tehnologie preia controlul asupra coloanei de direcţie, acceleraţiei, frânei şi cutiei de viteze, pentru a ghida cu precizie şi în mod complet autonom vehiculul în locul de parcare.

A treia tehnologie, e-Pedal, este sistemul revoluţionar ce permite şoferului să pornească, să accelereze, să decelereze sau să oprească vehiculul folosind o singură pedală, cea de acceleraţie. Atunci când pedala este complet eliberată, frâna regenerativă intervine automat iar vehiculul este oprit complet în mod gradual. Vehiculul îşi păstrează poziţia staţionară chiar şi pe suprafeţe înclinate, pană când pedala de acceleraţie este apăsată din nou. Pedala de frână clasică trebuie folosită în situaţii în care se impune frânarea bruscă.

Intelligent Integration este cel de al treilea şi ultimul pilon al Mobilităţii Inteligente Nissan.

În cadrul evenimentului Futures 3.0, de la finalul anului trecut, Nissan şi-a anunţat planul de a extinde reţeaua externă existentă de încărcare în următoarea perioadă. Lucrând cu standardul CHAdeMO de încărcare rapidă, Nissan a contribuit deja la construirea celei mai cuprinzătoare reţele de încărcare electrică din Europa, cu peste 4.700 de încărcătoare rapide instalate în întreaga regiune.

 

Compania colaborează cu principalii săi parteneri, proprietari de companii şi administraţii locale importante din întreaga Europă pentru a se asigura că viitoarele implementări sunt axate pe asigurarea unui confort maxim pentru şoferii săi. Noile puncte de încărcare vor fi amplasate pe autostrăzi şi în toate oraşele-cheie din Europa.

Nissan este implicat în 11 proiecte pan-europene care contribuie la dezvoltarea reţelelor de încărcare electrică rapidă.

Totodată, Nissan utilizează tehnologia electrică de pionierat pentru a consolida rolul jucat de maşini în societate. Noul parteneriat al Nissan cu compania energetică E.ON este cel mai recent exemplu al acestui proces în acţiune.

 

În cadrul acestei iniţiative, Nissan şi E.ON vor explora oportunităţi pentru activităţile pilot şi ofertele comerciale legate de serviciile vehicle-to-grid, soluţiile de generare şi stocare a energiei din surse regenerabile, precum şi integrarea în reţea a clienţilor vehiculelor electrice Nissan.

Proiectul, unul dintre numeroasele proiecte în care Nissan colaborează cu unele dintre cele mai inovatoare companii furnizoare de energie din Europa, se bazează pe angajamentul Nissan de a dezvolta un ecosistem electric complet atât pentru consumatori, cât şi pentru mediul de afaceri.

Paul Willcox, preşedintele Nissan Europe, a declarat: „Avem misiunea de a elimina orice barieră care ar putea apărea în calea deţinerii unui EV. Acest parteneriat extraordinar cu E.ON este încă un pas înainte în această călătorie. Obiectivul nostru este ca Nissan să fie recunoscut ca partenerul principal din zona automotive pentru servicii de energie, cu ambiţia finală de a furniza energie electrică gratuită clienţilor noştri EV”.

Parteneriatul cu E.ON va implica o infrastructură V2G şi o tehnologie avansată Nissan de încărcare bidirecţională. Acest lucru va permite clienţilor să obţină energie din reţeaua electrică pentru a-şi propulsa vehiculul electric. Ei pot, de asemenea, „vinde” acea energie înapoi în reţea pentru a fi utilizată de alţii.

Sprijinind în continuare accelerarea electrificării, această colaborare duce mai departe ambiţia Nissan de a oferi energie electrică gratuită şoferilor care conduc vehiculele sale electrice.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.