În aceste condiţii, "existenţa unor arme nucleare tactice ale SUA gata de utilizare în Europa nu reprezintă doar o relicvă a războiului rece, ci şi o poziţie foarte agresivă", a insistat Serghei Lavrov, vorbind la o conferinţă privind dezarmarea la Geneva. 

Ministrul rus a acuzat SUA că au decis să menţină un număr important de rachete, ceea ce încalcă un acord major de dezarmare nucleară, potrivit Reuters, cu referire la cele două agenţii de presă ruse. 

"Dezarmarea nucleară este obstrucţionată şi de păstrarea armelor nucleare americane nestrategice în Europa, însoţită de o practică destabilizatoare a unor 'misiuni nucleare comune'", a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care susţine că, în cadrul acestor misiuni, printr-o încălcare gravă a Tratatului de neproliferare nucleară, ţări membre NATO – ce nu sunt puteri nucleare – participă la planificarea utilizării armelor nucleare americane nestrategice şi sunt implicate în dezvoltarea unor competenţe în acest sens. 

"Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că ei (americanii) antrenează forţele armate ale ţărilor din Europa pentru utilizarea armelor nucleare tactice împotriva Rusiei", a subliniat ministrul de externe rus, citat de TASS. 

"Rusia nu are desfăşurate arme tactice, nu procedează la teste pentru aplicarea lor. Am concentrat muniţia existentă la bazele centrale de stocare pe teritoriul nostru naţional", a declarat Lavrov, în cadrul alocuţiunii rostite în conferinţa de la Geneva. 

"Sper ca cetăţenii europeni să poată să spună un 'Nu' hotărât amplasării celor mai puternice arme de distrugere în masă pe teritoriul ţărilor lor şi care aparţin, între altele, singurului stat ce le-a folosit deja împotriva populaţiei din Hiroshima şi Nagasaki", a spus şeful diplomaţiei ruse, într-o aluzie la SUA. 

De asemenea, Lavrov a exprimat preocuparea Moscovei faţă de noua strategie nucleară a SUA, care prevede o creştere a rolului armelor nucleare prin crearea şi desfăşurarea unor noi arme nucleare, dar de putere mai mică. 

Washingtonul a explicat că noile arme, care suscită temerile experţilor în privinţa relansării proliferării nucleare, reprezintă un "răspuns la expansiunea capacităţilor nucleare ale Rusiei", conform AFP. 

AGERPRES