LA STAMPA: Pactul secret dintre SUA şi Rusia şi războiul din Libia

Război civil. Aceasta este definiţia pentru a descrie situaţia din Siria, în timp ce SUA şi Rusia se învinovăţesc una pe cealaltă de alimentarea conflictul şi de înarmarea părţilor în cauză. Cu toate acestea, în ambianţa ONU circulă unele voci care susţin că, în spatele retoricii, marile puteri ar fi de fapt de acord în ceea ce priveşte imposibilitatea unei intervenţii.

Miercuri, forţele regimului au preluat controlul asupra oraşului Heffa după o serie de ciocniri în care, aşa cum susţin opozanţii, au făcut în jur de 60 de victime. Termenul "război civil" folosit pentru a descrie această situaţie a fost "găsit" de Hervé Ladsous, diplomatul francez aflat la conducerea operaţiunilor de peacekeeping ale ONU. Opozanţii nu iubesc prea mult acest termen, pentru că-i pune pe acelaşi plan cu regimul, care dispune în schimb de o armată pe care o foloseşte pentru reprimarea cetăţenilor săi.
Ministrul de externe Fabius l-a apărat totuşi pe Ladsous, adăugând că a sosit momentul de a discuta la sediul ONU despre crearea unei zone "no fly" în Siria.
Consiliul de Securitate este foarte puţin probabil să ajungă să aprobe o astfel de iniţiativă, având în vedere "tonul" pe care începe să-l capete ciocnirea retorică dintre SUA şi Rusia. Secretarul de stat Clinton a acuzat guvernul de la Moscova că ar înarma regimul lui Assad cu noile elicoptere Mi-24, care ar fi folosite împotriva opozanţilor. Ministrul de externe Lavrov le-a răspuns americanilor că Rusia continuă exclusiv cu furnizările prevăzute pentru apărarea aeriană, pentru că "noi nu suntem ca americanii, care-i înarmează pe opozanţi".
În cele din urmă purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Carney, a încheiat discuţia: "În ceea ce priveşte responsabilităţile lui Assad, noi şi Rusia avem puncte de vedere diferite. Pentru noi lucrurile sunt clare: Assad trebuie să plece, iar susţinerea acestuia este o greşeală".
În cercurile ONU circulă în schimb zvonul că impasul de acum s-ar datora acordurilor stipulate cu Rusia cu ocazia intervenţiei în Libia şi că în acelaşi timp ar fi şi efectul îngrijorării privind ceea ce s-ar putea întâmpla în Siria după plecarea lui Assad.
E drept, s-ar părea ca în substanţă Moscova să fi acceptat să cedeze în ceea ce priveşte apărarea oraşului Tripoli, cea mai slabă verigă a alianţelor sale regionale, în schimbul garanţiei că nu va fi folosită forţa împotriva Damascului. Aici, Kremlinul nu este dispus să dea înapoi fiind susţinut şi de China, care este mereu îngrijorată de posibilile precedente privind chestiunea internă a minorităţilor.
De fapt, secretarul general al NATO, Rasmussen, a declarat că intervenţia militară este imposibilă şi se pare că Hillary Clinton ar face tot posibilul ca ruşii să accepte ideea unei tranziţii politice, pentru a-şi putea revendica ulterior meritele. De altfel, întreg Occidentul se teme de ceea ce s-ar putea întâmpla după căderea regimului. Opoziţia este fragmentată, iar Siria ameninţă să devină o gaură neagră, un adevărat paradis al teroriştilor.
Pe celălalt front în schimb, pe cel terorist, este mult mai urgent să se acţioneze în Yemen, unde se regrupează organizaţia Al Qaeda. Obiectivul iniţial al succesorilor lui Bin Laden este Arabia Saudită, care pentru a neutraliza această ameninţare cere mână liberă. Înainte de a încheia socotelile cu Assad.