România trebuie să meargă pe propriul drum şi la finalul crizei se va constata că euro a fost un eşec, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

“Cred că, la sfârşitul crizei economice, vom constata că moneda euro a fost un eşec total. La nivelul politic promovat de către Uniunea Europeană, aceasta a pierdut situaţia de sub control. Cred că este un moment bun pentru România să creadă că euro va dispărea. Cred că este important să ne vedem de drumul nostru. Poate, peste 3-4 ani nici nu vom mai vorbi despre Uniunea Europeană”, a explicat Paul.

La rândul său, Adrian Mitroi, secretar general al CFA România, asociaţia analiştilor financiari, consideră că preţul renunţării la euro este unul foarte mare şi nu are cum să aducă lucruri bune statelor competitive.

“Preţul renunţării la moneda euro este enorm, astfel încât oficialii europeni vor căuta o soluţie de mijloc. Este prea complicat să se renunţe la euro, cel puţin din punct de vedere logistic. Pentru cei ca noi, din coada clasamentului, renunţarea la moneda euro ar fi de bine, însă pentru cei care au competitivitate, gen Germania, ar putea fi un dezastru”, a subliniat reprezentantul CFA România.

Şeful Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, a punctat că, la ora actuală, China are o influenţă destul de mare asupra pieţei europene şi că, în cazul României, anticipează un curs de 4,5 – 5 lei pentru un euro, până la finele anului.

“Piaţa europeană depinde de punctul de vedere al Chinei. Ştim cu toţii că 95 la sută dintre firmele care comercializează produse în Europa sunt chinezeşti. În privinţa cursului de schimb din România, cu toate riscurile anticipez între 4,5 şi 5 lei pentru un euro până la sfârşitul anului”, a menţionat Dan Paul.