L-au dat afară din partid după ce s-a dat cu rușii! Cutremur în PSD. Decizia luată chiar acum

L-au dat afară din partid după ce s-a dat cu rușii! Cutremur în PSD. Decizia luată chiar acum
Publicat de Valentina Drăgoi la 4 aprilie 2022, 18:24

Clarificări de ultimă oră venite din PSD cu privire la situația lui Dumitru Coarnă. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, anunță că acesta va activa de acum ca deputat neafiliat.

Informații de ultimă oră pe scena politică. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis a vorbit în cursul zilei de luni, în ședința de plen, despre situația deputatului Dumitru Coarnă.

Social democratul spune că acesta nu mai face parte din PSD și va activa ca deputat neafiliat. Menționăm faptul că decizia luată vine după ce organizația din care face parte deputatul a propus excluderea lui din partid din cauza întâlnirii cu ambasadorul rus.

Amintim faptul că deputatul de Călărași, Dumitru Coarnă, în vârstă de 57 de ani se află la primul mandat de parlamentar. Înainte să candideze pe lista PSD la alegerile parlamentare. El a fost președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI.

Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a oferit și el o serie de declarații în acest context după evenimentul care a avut loc. Acesta a declarat luni că deputatul Dumitru Coarnă nu avea ce să caute la Ambasada Rusiei, iar organizaţia de Călăraşi a înaintat deja documentele pentru excluderea lui din partid.

Totodată, Ciolacu sublinia faptul că fostul social democrat a ”depășit o linie roșie” în momentul în care a ajuns să aibă un dialog cu ”un stat agresor”.

„Cred că domnul Coarnă a depăşit o linie roşie având un dialog cu un stat agresor asupra unui stat suveran”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD. În același timp, liderul PSD a mai adăugat încă de atunci că social democratul este exclus să îşi schimbe poziţia în ceea ce îl priveşte pe Dumitru Coarnă.

De la ce a pornit totul

Menționăm faptul că totul a pornit după ce săptămâna trecută, senatorul Diana Șoșoacă anunța, într-o postare pe pagina personală de Facebook că a avut o întâlnire cu ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin.

Alături de ea au mai fost prezenți alți trei parlamentari, mai exact deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă. În ceea ce privește motivul vizitei, Șoșoacă preciza că în cadrul întâlnirii, cei trei au pledat pentru „poziţia de neutralitate” a ţării noastre în sensul „neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federaţia Rusă şi Ucraina”.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.