Kremlinul va analiza propunerea lui Biden. Soluționarea problemelor dintre Rusia şi Statele Unite, pe masa lui Putin
Sursă: Dreamstime
Propunerea unui summit în vederea soluţionării problemelor dintre Rusia şi Statele Unite urmează să fie analizată, conform informațiilor transmise astăzi de către Kremlin. Răspunsul autorităților din Rusia vine după ce Joe Biden a sugerat acest lucru într-o convorbire telefonică cu Vladimir Putin.
Kremlinul va analiza propunerea lui Biden
„Este prematur să vorbim despre această propunere în mod concret. Este o nouă propunere care va fi studiată”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, conform afp.com
Peskov a catalogat convorbirea celor doi preşedinţi drept „profesională” şi a spus că a durat „destul de mult timp”.
Relaţiile Moscovei cu Washingtonul s-au degradat cu mare viteză
„Nicio listă a unor teme nu este în pregătire”, a dat el asigurări.
Peskov a subliniat că Biden nu a „abordat” subiectul Aleksei Navalnîi, principalul opozant politic rus, otrăvit şi apoi încarcerat, a cărui soartă este considerată o temă crucială de către occidentali.
Relaţiile dintre Rusia și SUA s-au degradat cu mare viteză, după instalarea la putere, în ianuarie, a lui Joe Biden.
Ambasadorul rus în Statele Unite a fost rechemat la Moscova după ce Joe Biden a apreciat că omologul său rus este un ”criminal” şi că îl va face ”să plătească” pentru amestecul rus în viaţa politică americană.
Americanii şi europenii denunţă, între timp, o desfăşurare a zeci de mii de militari ruşi la frontiera Ucrainei.
Biden face această propunere în contextul în care situaţia cu privire la Ucraina devine tot mai îngrijorătoare. Kievul acuză Moscova de faptul că se pregăteşte să justifice o eventuală invazie.
Ruşii îi acuză la rândul lor pe ucraineni de faptul că vor să lanseze o ofensivă „inacceptabilă” împotriva rebelilor proruşi, care au proclamat republici separatiste în estul Ucrainei.
Dmitri Peskov reiterează că îngrijorări cu privire la mişscări de trupe ruseşti sunt „nefondate” şi îndeamnă Ucraina să-şi înceteze „provocările” militare în Donbas.
Sursă foto: Dreamstime
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





