Laura Codruța Kovesi este la pământ. Orice speranță de a ajunge procuror șef european s-a spulberat. Potrivit ultimelor informații difuzate de jurnaliștii de la G4media, este foarte posibil să nu mai aibă loc nicio negociere pe tema procurorului șef de european. Sursa citată a susținut că negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul UE “au ajuns într-un impas joi”, astfel încât, ultima rundă de dezbateri a fost anulată. Ea ar fi trebuit să aibă loc săptămâna viitoare, pe 10 aprilie. Sursele citate de G4media au mai spus că s-a încercat mutarea negocierilor două zile mai târziu, pe 12 aprilie, însă oferta a fost respinsă. Aceleași surse au susținut că singura soluție de rezolvare a crizei este ca Franța să cedeze. Altfel, negocierile vor mai avea loc abia după alegerile europarlamenentare.
De altfel, președintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, Claude Moraes a cerut Consiliului să își reconsidere poziția. “După cea de-a treia rundă de negocieri cu delegația Consiliului UE, regretăm profund situația de blocaj, care împiedică cele două instituții să ajungă la o înțelegere privind numirea procurorului-șef european”, a spus acesta într-un comunicatului de presă transmis de Parlamentul European. El a explicat că “procurorul-șef european va juca un rol-cheie în operaționalizarea Parchetului european, un Parchet care va fi un instrument în combaterea fraudelor cu fonduri europene”.
Un alt membru al echipei de negociere din partea Parlamentului European, Judith Sargentini, a fost de părere că ”piedicile pe care Guvernul de la București i le pune Laurei Codruța Kovesi nu fac altceva decât să îi pună în evidență acesteia curajul și independența, două calități cruciale pentru o eficientă funcționare a Parchetului european”.
Al treilea membru al echipei de negociere, europarlamentarul Ingeborg Gräßle a subliniat că Laura Codruța Kovesi “este de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru postul de procuror-șef al Parchetului european. Nu putem accepta ca cei de la Consiliu să cedeze la presiunea Guvernului român de a sprijin un candidat mult mai slab. Este crucial pentru Parlament să selecteze un candidat care ar face din Parchetul european o instituție puternică și credibilă”x