Laura Codruța Kovesi are emoții mari. Ziua de azi ar putea reprezenta o cotitură importantă în cariera sa profesională. Astăzi sunt așteptate discuţii în cadrul Consiliului UE pe marginea șefiei Parchetului European, funcție pentru care se luptă de luni bune, fosta șefă a DNA.

Prima negociere între reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-şef european a avut loc, marţi, iar joi este programată următoarea discuţie în cadrul Consiliului UE, fiind aşteptată o decizie în favoarea Laurei Codruţa Kovesi.

Pe acest subiect a dat detalii eurodeputatul liberal Siegfried Mureşan, care a explicat că în cadrul Consiliului Uniunii Europene va discuta joi subiectul privind Parchetul European şi că este foarte probabil să fie luată o decizie.

”Dacă va exista o decizie joi, cu siguranţă va fi favorabilă candidatei noastre. După alegerile europarlamentare, a existat în Consiliu o dinamică favorabilă candidatei noastre, după cum am anticipat încă din luna aprilie”, a comentat Mureşan.

Dacian Cioloş, lider al Renew Europe și unul dintre principalii susţinători ai Laurei Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European, a susținut că din informaţiile pe care le deţine ”de la nivel înalt din Guvern”, ar exista o susţinere la această oră pentru fosta şefă a DNA din partea Executivului de la Bucureşti.

”Cum au spus unii, acolo, acuma o putem susţine pe doamna Kovesi că nu mai e domnul Dragnea în fruntea PSD. Sper să înţeleagă că e vorba de interesul României de a avea români competenţi în cât mai multe poziţii”, a declarat Cioloş.

Consiliul UE, care se va reuni în formatul COREPER (ambasadorii statelor membre), ar urma să decidă joi cine va fi propunerea consiliului pentru poziţia de şef al Parchetului European.

Laura Codruţa Kovesi este susţinută de către Parlamentul European, iar francezul Jean-Francois Bohnert de către Consiliu. Negocierile au fost blocate înainte de alegerile europarlamentare din noiembrie.

Francezul Bohnert a fost desemnat, însă, oficial la şefia Parchetului Financiar din Franţa, de către ministrul francez al Justiţiei.

Te-ar putea interesa și: