„Trebuie să menţionez o mare ingrijorare pe care o am, cu toate că nu vă priveşte direct. E vorba de anul 2019, când România va prelua preşedinţia Consiliului UE, o poziţie extrem de onorantă şi de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea e că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Acum câteva săptămâni am spus că vom face faţă rezonabil, numai că între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înţeleg care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demişi. Cred că şi acum, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare şi implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave”, a declarat Klaus Iohannis, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, potrivit Mediafax. 

 

Reamintim, că ministrul Victor Negrescu era responsabil cu proiectul de pregătire şi exercitare a preşedinţiei rotative a Consiliului UE de către România și a demisionta, cu mai puțin de două luni de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

De asemenea, Klaus Iohannis a atenționat că ţopăielile fiscale ale ultimelor Guverne sunt „nu doar de prost gust, ci si de rău augur”, și a spus că speranţa stă în autorităţile locale.

„Din păcate, nu peste tot lucrurile se mişcă foarte bine. Oricât de bun este un primar el nu este singur în spaţiul în care activează, el trebuie să relaţioneze cu cei de la Consiliile Judeţene, da rşi cu cei de la centru. Apar nemulţumiri de obicei pentru că primarii vor să se mişte, dar Guvernele par mai reticente. Această reticenţă este frustrantă. Ca să amintesc doar câteva promisiuni care au rămas pe hârtie, descentralizarea. Vi s-a promis, nu s-a realizat. A doua chestiune, care mereu e de actualitate, banii. Nu numai că nu vi s-a dat o bază mai mare, ba dimpotrivă s-a făcut acum recent, aşa zisa reformă în domeniul fiscal. O mare păcăleală, prin care românilor li s-au dat aparent mai mulţi bani, dar în realitate nu, iar toate comunităţile locale au pierdut de acolo. (…) Politica faţă de comunităţile locale trebuie să fie făcută transparent, predictibil şi trebuie să fie sustenabilă. Aceste ţopăieli fiscale ale ultimelor Guverne sunt nu doar de prost gust, ci si de rău augur” a mai spus șeful statului. 

 

La fel cum, şansa dezvoltării oraşelor stă tocmai în edilii care le conduc.

„Există o şansă enormă pentru România, această şansă sunteţi dvs şi colegii şi colegele primari din celalte unităţi administrativ teritoriale. România se transformă iar dvs trebuie să fiţi partea care induce schimbări pe care le simte cetăţeanul în mod direct. Cunosc realizările dvs şi pot să vă spun că sunt impresionante. Lucrurile se mişcă foarte repede şi foarte bine. Vă amintiţi că am vizitat localităţi în care activaţi şi de obicei mi-am exprima opinia pozitivă. Fiind în interiorul lucrurilor câteodată nu-ţi dai seama cum se mişcă lucrurile sau cum se realizează, dar venind din afară se vede că se mişcă foarte bine”, a declarat preşedintele.

Te-ar putea interesa și: