„Decizia de astăzi a CCR demonstrează încă o dată că PSD legiferează nu doar imoral și prost dar și neconstituțional. Nu voi comenta decizia Curți, dar dincolo de aspectele de constituționalitate bugetul rămâne bazat pe cifre false, bani pe care Guvernul nu îi are, croit greșit împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Ramânem bugetul rușinii naționale. Cel mai slab Guvern din istoria post-decembristă, un Guvern PSD-ist al incompetenței a croit un buget pe măsura sa. Bugetul este construit pe un scenariu fantezist, fară garanții privind punerea în aplicare. Este un buget care pune în discuție respectarea tratatelor internaționale la care România este parte, dar și a legislației în domeniu. Bugetul prezentat de PSD în acest an și votat de majoritatea PSD-ista a fost gândit pentru a servi intereselor politice ale unui grup restrâns. PSD urmărește o agendă care nu are nicio legatură cu economia, nici cu situația românilor sau dezvoltarea tării”, a declarat Klaus Iohannis.

 

”Guvernul este disperat să facă rost de bani și inventează măsuri care sfidează bunul-simt. Apar peste noapte inițiative ca ordonanța lăcomiei sau intenția de a pune mâna pe rezerva de aur a româniei. Nici măcar PSD nu are încredere că bugetul lor poate fi realizat. Caută noi soluții extreme pentru a face rost de bani. Cine va deconta nota pentru deastrul propus de PSD în economie? Cetățenii și mediul privat. Preturi în creștere, taxe și impozite suplimentare. Aceasta este oferta generoasă a PSD. Degeaba strigă PSD pe toate canalele că devina sunt alții. Nu, nu sunt alții. Principalul vinovat pentru că Romania nu s-a dezvoltat este PSD. Efectele acestei guvernări dezastruoase trebuie limitate și nu voi evita să contest orice măsură care afectează cetățenii români, buna funcționare a statului și economia de piață. Propaganda PSD repetă că acest buget este unul al investițiilor (…) Se prevede o sumă de 1,2%. Este cea mai scăzută valoare a ponderei în PIB din ultimii 10 ani, investițiile anunțate în 2019 sunt cu un miliard mai mic decât dcele din 2018. Acesta este bugetul de invetsitii care taie un miliard”, a mai precizat președintele.

”Guvernarea PSD a eşuat. Dacă PSD nu este în stare să guverneze pentru cetăţean sa plece de la guvernare şi să lase pe alţii care se pricep. PSD este singurul vinovat pentru întârzierile bugetului. Voi retrimite Parlamentului pentru corectura şi îmbunătăţirea Legii bugetului pe 2019. Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România. Parlamentul are ocazia şi responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, că bugetul să fie pentru dezvoltarea României”, a încheiat Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa și: