Klaus Iohannis: România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană

Marți, 1 martie, Klaus Iohannis a scris pe rețelele de socializare că România sprijină integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană întrucât locul său „este în cadrul familiei europene.”

„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei, în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în cadrul familiei europene, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Ucraina vrea aderarea urgentă în UE

Reamintim că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană, transmite Reuters. Acesta a solicitat oficialilor europeni să permită aderarea imediată a Ucrainei în UE printr-o procedură specială.

„Obiectivul nostru este să fim împreună cu europenii şi, cel mai important, să avem o poziţie egală. Sunt sigur că este corect, sunt sigur că este posibil”, a afirmat Volodimir Zelenski.

De altfel, luni, 28 februarie, premierul ucrainean Denis Şmîhal a scris pe rețelele de socializare că Ucraina a trimis oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.

„Propunerea care face istorie vine de la prietenul meu, prim-ministrul Eduard Heger, despre apartenenţa #Ucrainei la #UE. Cererea este pe drum, naţiunea ucraineană a făcut alegerea europeană cu mult timp în urmă. Sincere mulţumiri pentru sprijinul extraordinar!”, a scris prim-ministrul ucrainean pe Twitter.

„Un moment istoric. Cererea pentru aderarea la Uniunea Europeană, semnată de preşedintele Ucrainei la Kiev, pe 28 februarie 2022”, a declarat Serhii Nikiforov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Ucrainei, conform Ukrinform.

În prezent, însă, există „opinii diferite şi sensibilităţi” privind subiectul respectiv, a afirmat preşedintele Consiliului European – Charles Michel.

„Aderarea este o solicitare formulată de mult timp de către Ucraina. Dar există diverse opinii şi sensibilităţi în cadrul Uniunii Europene referitoare la extindere. Ucraina va transmite o cerere oficială, Comisia Europeană va trebui să emită un aviz oficial, iar Consiliul UE se va pronunţa asupra subiectului”, a explicat Charles Michel.

UE se gândește să accepte Ucraina în blocul comunitar

Urmează să se discute despre acceptarea Ucrainei în UE la un summit informal din martie, a spus un oficial de rang înalt.

„Cred că unul dintre motivele pentru care acest lucru este important pentru preşedintele (ucrainean) Volodymyr Zelenskiy este, de asemenea, potenţial în unele dintre discuţiile cu Rusia cu privire la o cale de ieşire”, a spus acesta, referindu-se la încheierea războiului.

„În ceea ce priveşte cererea (de aderare a Ucrainei la UE) cred că este important să nu ne grăbim. În mod evident, nu a fost primită încă, dar toată această chestiune a situaţiei din Ucraina este ceva care se află foarte mult în atenţia liderilor”, a adăugat acesta.