Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Klaus Iohannis a explodat! Atac extrem de dur la adresa PSD-ALDE: Ascultați vocea românilor, recuplați-vă la interesele naționale

Autor: | | 0 Comentarii | 3707 Vizualizari

Klaus Iohannis a explodat în ședința solemnă consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri. Președintele i-a taxat pe cei de la putere.

„Domnilor Preşedinţi ai Senatului şi  Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor membri ai Guvernului,

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi români,

Acum exact 100 de ani se înfăptuia Unirea Bucovinei cu România. Urmându-i declaraţiei Sfatului Țării de la Chişinău din 27 Martie 1918, prin care se proclama Unirea Basarabiei cu România, Moţiunea adoptată de Congresul Naţional al Bucovinei făcea al doilea pas pe calea realizării Marii Uniri, care avea să se împlinească la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Aniversăm astăzi un veac de la cea mai importantă realizare a românilor: înfăptuirea unităţii naţionale. Elitele intelectuale şi politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament şi jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniştri, de politicienii Regatului României ori de cei din Transilvania, Basarabia sau Bucovina. Este vorba despre oameni de ştiinţă şi cultură, după cum este vorba despre eminenţi păstori ai spiritualităţii poporului român.

Ei au rămas cu toţii în memoria naţiunii pentru că au urmărit cu tenacitate realizarea proiectelor şi aspiraţiilor naţionale. Rostite de la tribunele Unirii, cuvintele făuritorilor Statului naţional nu ne explică doar cum a fost posibilă întregirea României, ci ne transmit, peste ani, un patrimoniu de idei şi valori care îşi păstrează neştirbită actualitatea.

Năzuinţa împlinirii unităţii naţionale a fost, totodată, şi expresia unor valori civice, întrunind adeziunea tuturor segmentelor societăţii, nu doar a elitelor.

Mai mult chiar, în 1918, unirea provinciilor istorice cu România încetase să mai fie un obiectiv strict românesc, pentru a deveni unul convergent cu interesele şi aspiraţiile minorităţilor care convieţuiau cu românii în Basarabia, Bucovina, Transilvania ori Banat.

 

Prin toate acestea, Marea Unire a fost şi este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care îşi regăsea, democratic, cadrul statal natural.

Marea Unire s-a putut înfăptui şi, mai ales, a durat pentru că propunea în plan intern drepturi şi libertăţi aşteptate de toţi oamenii. Ea susţinea în plan internaţional prevalenţa dreptului asupra forţei şi principiul frăţietăţii universale.

Într-un moment de criză a relaţiilor internaţionale, România, cu sprijinul aliaţilor săi, a fost parte a soluţiei, şi nu a problemei. Pe 1 decembrie 1918, Iuliu Maniu se întreba, la Alba Iulia, ce ar putea face generaţia sa pentru a se ridica la înălţimea îndeplinirii unui asemenea ideal.

Cu privilegiul de a fi Preşedintele României în vremea Centenarului, preiau emoţionanta interogaţie a fruntaşului ardelean, făuritor al Marii Uniri, şi v-o adresez dumneavoastră, aleşilor naţiei: prin ce putem să fim noi demni de împlinirile de acum 100 de ani?

Astăzi, întrebarea la care trebuie să răspundă politicienii, indiferent de partid sau doctrină, este dacă vor continua să promită mult şi să livreze puţin sau dacă vor avea curajul şi responsabilitatea de a pune bazele dezvoltării României în cel de-al doilea centenar.

Cred că răspunsul la această întrebare poate să ne indice sursele demnităţii şi coeziunii naţionale. Răspunsul la această întrebare se găseşte, în ultimă instanţă, în oglinda clasei politice româneşti şi misiunea sa.

Doamnelor şi domnilor,

Centenarul nu este numai un prilej de a ne întoarce privirea spre trecut şi a ne onora istoria. Este, în egală măsură, şi un moment de reflecţie, în care să ne întrebăm, cu toată onestitatea, dacă ne-am revendicat locul pe care îl merităm în rândul ţărilor lumii.

Mergem astăzi în direcţia corectă sau ne aflăm pe un drum greşit, care ne va duce în cu totul altă parte decât unde vrem să ajungem, ca naţiune? Aniversarea celor 100 de ani ai ţării noastre ne găseşte la o răscruce pentru destinul României în următorul centenar.

 

Secolul pe care l-am parcurs nu a fost deloc uşor, dar în ultimele lui decenii am reuşit să progresăm. Trăim într-o societate liberă, cu instituţii stabile, şi ne leagă un amplu parteneriat strategic de cea mai puternică democraţie a lumii, Statele Unite ale Americii.

Suntem parte a NATO, cu toate beneficiile de securitate care decurg din acest statut, şi suntem membri ai Uniunii Europene, integraţi în marea familie a naţiunilor, aşa cum au visat înaintaşii noştri.

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.