Judecătorii au decis că Florin Călinescu va participa la alegerile europarlamentare

Florin Călinescu, candidatul principal al Partidului Diaspora Unită (PDU) la alegerile europarlamentare din acest an, va figura pe buletinul de vot pe data de 9 iunie 2024.

„Victorie, lupta continuă, nu cedăm! Am câștigat la Tribunalul București și la Curtea de Apel, definitiv. PDU – Partidul Diaspora Unită va candida la Europarlamentare! Mulțumim domnului avocat Alexandru Dumitrescu pentru susținere și sprijin”, a scris vedeta, luni, vedeta pe contul său de Facebook.

„Claritate ,viziune si toate spre binele nostru ,al celor de acasă și a celor din diaspora. Totul depinde de noi ,cei cu drept de vot. Sa votam înțelept. Succes PDU!”

„Sunt alături. Nu am fost niciodată în nici un partid.”

„De acord. Ne rugăm să se îndeplinească! Poate a venit vremea. Asta dacă vrem să se întoarcă tinerii plecați afară iar cei râmași în țară să nu regrete mai târziu că nu au avut suficient curaj să-şi lase părinții/copiii şi să plece în lumea largă.”

„Sper că cu ajutorul votului nostru voi să reușiți. Suntem alături de voi. Ne vedem la vot.”

„Cred că ne-a ajuns. Ne trebuie o schimbare. Uitați-vă ce circ este în coaliție, pentru Primăria Capitalei. Așa va fi la toate alegerile, cu amestecul ăsta de i se zice coaliție, agreat de ficusul plimbăreț. Forță PDU ,Călinescu ,Președinte !”, sunt câteva dintre mesajele scrise în secțiunea de comentarii.

Tribunalul București și Curtea de Apel București au validat candidaturile prezentate de PDU pentru alegerile membrilor din România în Parlamentul European. Anterior, Tribunalul Bucureşti a admis contestația PDU şi a anulat o decizie a Biroului Electoral Central, care respingea candidaturile propuse de formațiunea politică.

„Respinge excepția inadmisibilității apelului ca neîntemeiată. Respinge apelul ca nefondat. Definitivă”, este soluția dată de Curtea de Apel Bucureşti.

Programul PDU pentru alegerile europarlamentare

În rândurile următoare, aveți programul PDU pentru alegerile europarlamentare:

  • „Egalitate ca principiu, fraternitate ca valoare, libertate ca fundament al democrației!”

Egalitate Europeană: Toți cetățenii UE ar trebui să aibă drepturi egale. Românii merită să fie tratați cu egalitate în Europa, fără a fi considerați cetățeni de rang secund! Protecția Drepturilor Cetățenilor Români: Ne asigurăm că drepturile românilor sunt respectate și protejate în întreaga Uniune Europeană. Libertate de Mișcare: Susținem libertatea de circulație a cetățenilor și bunurilor românești în UE și în Spațiul Schengen!

  • România, viitorul Europei!

Siguranța Șoferilor și Transportatorilor: Prioritatea noastră este siguranța șoferilor români în Europa. Protecția Muncitorilor Români în Străinătate și în România: Ne angajăm să protejăm drepturile și să sprijinim binele concetățenilor noștri care lucrează atât în țară, cât și în străinătate! Protecția Mediului: Ne luptăm pentru protejarea „aurului verde” care furnizează oxigen atât României, cât și Europei. Energie și Justiție Independente: Ne asigurăm că avem o sursă suficientă de energie și un sistem judiciar corect, conform standardelor europene.

  • Români în Europa!

Produse Românești și Turism: Promovăm produsele și turismul românesc pentru a susține economia locală. Diaspora Acasă: Îndemnăm diaspora să se întoarcă acasă și să contribuie la dezvoltarea țării. Valorificarea Resurselor Românești: Ne asigurăm că resursele naturale ale României sunt utilizate în beneficiul poporului român. Sănătate și Educație la Standarde Europene: Ne angajăm să modernizăm și să aducem sistemul de sănătate și educație din România la standardele europene, prin atragerea de fonduri europene.