Judecătoarea Adriana Stoicescu a răbufnit după anunțul privind aprobarea noilor Legi ale Justiției de către Senatul României. Magistratul consideră că” ceea ce se întâmplă acum ne transformă iremediabil în ultimă haltă de la periferia” Uniunii Europene.

Judecătoarea Adriana Stoicescu a răbufnit

„În țara împăratului în fundul gol, o mână de neghiobi ne va aduce în epoca de piatră a justiției. Vor transformă Înalta Curte într-un colhoz, iar Curtea Constituțională într-un CAP. Fiecare va face cum îl taie capul, așa încât sper să apuc ziua în care un procuraras viteaz din Dolhasca va începe urmărirea penală a unui ministru, pentru plagiat, pentru că normele de procedura îl lasă complet rece.

Ceea ce se întâmplă acum ne transformă iremediabil în ultimă haltă de la periferia marelui” imperiu” european, locul în care trenurile nu vor mai opri decât, poate, pentru a încărca grâne și lemne.

Vom fi locul de adastare a traficanților de copile, a transportatorilor de droguri și a pedofililor. Pentru că justiție nu vom mai avea.”, a scris judecătoarea Adriana Stoicescu într-o postare pe Facebook.

Senatul a adoptat noile Legi ale Justiției

Amintim că Senatul a adoptat, în plenul de luni, în calitate de for decizional, cele trei proiecte de legi ale Justiţiei, cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cea referitoare la organizarea judiciară şi cea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, luni, că adoptarea Legilor Justiţiei reprezintă ”un angajament asumat prin PNRR şi un obiectiv important în ridicarea MCV”.

„Am votat astăzi Legile Justiției în Senatul României. Noul pachet de legi a fost adoptat de Parlament și va merge la promulgare.
Cele trei legi care au primit votul camerei decizionale astăzi reprezintă un angajament asumat prin PNRR și un obiectiv important în ridicarea MCV. Pun bazele unei adevărate modernizări a sistemului, aliniază justiția la principiile europene și îi consolidează independența, asigurând totodată respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Noile legi sunt rezultatul unei ample consultări pe care ministrul PNL Cătălin Predoiu a întreprins-o cu toate instituțiile responsabile din domeniu, iar în redactarea lor au fost implementate recomandările Comisiei de la Veneția, MCV și ale instanțelor judiciare.”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.