Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Top 300

TOP 300 CAPITAL: Cei mai tineri milionari din România

Autor: | | 22 Comentarii | 18766 Vizualizari

Chiar dacă majoritatea tinerilor milionari din Top 300 au moștenit afacerile de la părinți, sunt și excepții. Iar acestea vin, de obicei, din domenii de activitate care au luat amploare în ultimul deceniu.

Cel mai „tânăr“ astfel de sector, care dă şi milionari pe bandă rulantă, este IT-ul. Dar să privim mai îndeaproape. În timp ce afacerile veteranilor din business au scăderi, cele conduse de tineri sunt într-o continuă creştere, lucru care poate elimina prejudecăţile legate de vârstă. De la an la an, în Top 300 Capital îşi fac loc tot mai mulţi milionari cu vârste sub 40 de ani. Specificăm genul masculin, pentru că pe acest segment de vârstă, cei mai numeroşi sunt bărbaţii (probabil, vom vedea în anii viitori şi femeile, precum Alexandra Copos, Sorana Urdăreanu sau Diana Crăciunescu, care vor prelua, cu adevărat, frâiele afacerilor dezvoltate de taţii lor). Există şi o excepţie. Sau două, depinde cum privim. Este vorba de surorile Voiculescu, Camelia (38 de ani) şi Corina (37 de ani). Ambele au moştenit afacerile tatălui lor şi se află în fruntea companiilor dezvoltate de Dan Voiculescu.

New entry, de 34 de ani Anul acesta, cel mai tânăr milionar din Top 300 Capital este Iustin Paraschiv, care la doar 32 de ani a ajuns să controleze afacerile înfiinţate de părinţii săi. Primul milion l-a făcut la 23 de ani, iar acum are o avere de 70 de milioane de euro, din care circa 14% provine din agricultură, ceea ce îl plasează printre cei mai bogaţi fermieri din România. El a intrat în afaceri încă de când era în facultate pentru a-şi ajuta părinţii, care deţineau atunci un abator şi o carmangerie. După un an de muncă, a trecut pe cont propriu şi şi-a înfiinţat propria firmă. A început cu importuri de carne, după care şi-a extins activitatea pe mai multe segmente, de la cultivarea terenurilor, creşterea animalelor până la distribuţia de pesticide şi îngrăşăminte. Acum doi ani, a achiziţionat fabrica de armament de la Mizil unde are în plan să aducă producţia de utiliaje agricole acolo unde, cândva, se produceau maşini de luptă. Moştenitori sunt şi Dan Fiterman şi Raluca, sora sa, care continuă afacerile de succes din familie, începute acum mai mult de 80 de ani, la Cernăuţi, în domeniul serviciilor medicale (spitalul Arcadia), al retailului farmaceutic şi al producţiei de medicamente. Rupem lanţul moştenitorilor cu un antreprenor get-beget, care la doar 27 de ani a înfiintat compania Bilka, devenită din importator de acoperişuri metalice, producător. Horaţiu Ţepeş mai deţine şi firma HG Construct, tot în Braşov. Bilka Steel a înregistrat anul trecut afaceri de 74 milioane de lei, în creştere cu 60% faţă de 2011, şi o cotă de 15% din piaţa de profil. Următorul în top este Sebastian Ghiţă, care alături de un alt tânăr milionar, Iulian, Stanciu a înfiinţat cel mai mare grup IT şi, tot împreună cu acesta, a reuşit o tranzacţie-record cu sud-africanii de la Naspers care au cumpărat magazinul online eMag. Un alt tânăr IT-ist milionar este Dan Ștefănescu, new entry în Top 300 ediţia trecută, care a reuşit să se claseze printre primele firme din IT din România, cu Gersim Impex, unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane mobile din România.

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.