Jocurile de noroc și agențiile loto ar putea fi interzise definitiv. Proiectul care se pregătește: Ne cereți ceva ilegal
SURSA FOTO: Dreamstime - pacanele, jocuri de noroc
Consiliul Local Sector 3 a adoptat joi un proiect de hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului București interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locațiile fizice de pe raza administrativă a sectorului. Deocamdată, decizia nu produce efecte directe, deoarece doar Consiliul General poate adopta o astfel de măsură la nivelul municipiului.
Propunerea a generat dezbateri aprinse în timpul ședinței, chiar dacă a fost susținută de o majoritate covârșitoare. Din cei 31 de consilieri locali prezenți, 30 au votat în favoarea proiectului.
Consiliul Local din Sectorul 3 cere eliminarea jocurilor de noroc din locațiile fizice
În timpul discuțiilor, reprezentanții Loteriei Române au atras atenția că, dacă proiectul ar fi aprobat în forma actuală, toate agențiile loto din Sectorul 3 ar trebui închise.
Reprezentanta companiei de stat, Daniela Dumitriu, a prezentat și impactul economic al activității loteriei. Potrivit acesteia, în Sectorul 3 funcționează aproximativ 60 de agenții loto, care au între 70 și 80 de angajați. Activitatea acestor agenții generează încasări totale de aproximativ 38 de milioane de lei și contribuții constante la bugetele de stat și locale. De asemenea, veniturile obținute sunt direcționate către finanțarea unor domenii de interes public, precum cultură, educație și sport.
Compania de stat a cerut ca activitatea loteriei să fie tratată separat de restul industriei jocurilor de noroc, inclusiv în ceea ce privește aparatele de tip slot machines instalate în agențiile loto.
„Loteria Română că este un operator economic cu capital integral de stat și titular al dreptului exclusiv de organizarea jocurilor de tip loto și vă solicităm sprijinul pentru menținerea și autorizarea activității agenților loto pe raza Sectorului 3. Pe raza Sectorului 3 sunt în jur de 60 agenții loto, cu 70-80 de angajați, care aduc încasări totale în jur de 38 de milioane lei, generează contribuții constante la bugetele de stat și locale susține locuri de muncă stabile. Veniturile obținute sunt direcționate către finanțarea unor domenii de interes public precum cultură, educație și sport”, a declarat Daniela Dumitriu, reprezentant al Loteriei Române la ședința Consiliului Local Sector 3.
Potrivit reprezentantei Loteriei, aceste terminale VLT sunt operate într-un sistem centralizat al companiei și fac parte din portofoliul de produse exploatate în conformitate cu legislația privind jocurile de noroc. Aparatele video de loterie, cunoscute popular drept „păcănele”, ar avea o diferență tehnică majoră, deoarece funcționează într-un sistem centralizat operat de Loteria Română, ceea ce ar asigura un nivel ridicat de transparență.
În acest context, reprezentanții companiei au solicitat reanalizarea regulamentului local, astfel încât activitățile organizate de Loteria Română să fie tratate distinct și să existe un cadru administrativ care să permită menținerea agențiilor existente în Sectorul 3.
„De asemenea, Loteria Română are niște terminale VLT-uri (sloturi), sunt operate în cadrul sistemului centralizat al loteriei și fac parte din portofoliul de produse exploatate de companie, în conformitate cu legislația aplicabilă jocurilor de noroc. De asemenea, aceste aparate video de loterie, așa numitele „păcănele”, dar au o distincție tehnică majoră, au un sistem centralizat fiind operate sub egida Loteriei au o transparență. De aceea vă rugăm să reanalizați prevederile regulamentului local aplicabil, să tratăm cu distincție de activitățile loteriei organizate de compania națională Loteria Română și să asigurăm un cadru administrativ necesar pentru menținerea funcționării agențiilor existente pe raza Sectorului 3”, a mai spus reprezentanta Loteriei Române.

USR a respins propunerea de derogare
Propunerea de derogare a fost respinsă de reprezentanții USR, formațiunea care a inițiat proiectul de hotărâre. Consilierul local Stan Andrei Valentin a susținut că nu pot fi create excepții pentru anumite companii, deoarece acest lucru ar genera un monopol de stat. Acesta a afirmat că peste 80% din veniturile Loteriei Române ar proveni din terminalele VLT.
Potrivit consilierului USR, Loteria Română a avut în trecut posibilitatea de a separa activitatea de sloturi de cea de loterie în locațiile fizice, dar nu ar fi făcut acest lucru. În plus, acesta a susținut că legea nu permite exceptarea unor segmente ale industriei jocurilor de noroc, iar acordarea unei derogări ar crea un avantaj nedrept pentru operatorul de stat față de companiile private.
Primăria ar putea înregistra pierderi financiare semnificative dacă activitatea ar fi interzisă complet
În timpul dezbaterilor au existat și schimburi de opinii între consilierii locali ai PSD și cei ai PNL privind impactul economic al unei eventuale interdicții. Consilierul PSD Valentin Voicu a ridicat problema pierderilor financiare pe care le-ar putea înregistra primăria dacă activitatea ar fi interzisă complet. Acesta a propus o limitare a numărului de locații cu jocuri de noroc, în special a celor aflate la parterul blocurilor, unde adesea există mai multe unități una lângă alta, în locul unei interdicții totale.
„Ar trebui să avem o situație financiară, să vedem cât pierde Primăria Sectorului 3 prin această măsură totală. Nu vorbim că se interzice această activitate la parterul blocului, ci vorbim de o interzicere totală. Sunt pentru limitarea acestor unități care se află la parterul blocurilor, una lângă alta, cred că putem pune o limitare, dar nu interzicerea”, a subliniat consilierul local.
De cealaltă parte, consilierul PNL Cătălin Florin Moldoveanu a susținut că demersul nu produce efecte concrete și reprezintă mai degrabă un gest politic. Acesta a subliniat că Sectorul 3 nu are competența de a interzice activitatea jocurilor de noroc, iar decizia aparține Municipiului București. În plus, chiar dacă ar fi interzisă doar în Sectorul 3, problema nu ar dispărea, deoarece jucătorii s-ar putea deplasa în celelalte sectoare ale Capitalei.
Totodată, acesta a afirmat că reducerea numărului de locații nu ar rezolva problema, deoarece persoanele dependente ar merge pur și simplu în locațiile rămase. Consilierul a mai declarat că dezbaterea nu ar trebui să se concentreze exclusiv pe pierderile bugetare, sugerând că eventualele lipsuri ar putea fi acoperite prin economii din alte zone, inclusiv prin renunțarea la unele capitalizări de zeci de milioane de lei.
„Sectorul 3 nu are calitatea de a interzice, dacă aprobăm această hotărîre, nu se întâmplă nimic. Problema asta nu ține de Sectorul 3, ci ține de Municipiul București și chiar dacă ar accepta Municipiul București să interzică doar în sectorul 3, problema nu s-ar rezolva pentru că bucureștenii ar juca în celelalte sectoare. Demersul de azi este unul strict politic. Apoi, nu sunt de acord cu domnul Voicu și cred că limitarea la număr mai mic nu ar rezolva problema pentru că toți dependenții ar intra toți în locația fizică rămasă. Nu cred că totul este despre bani, nu cred că ar trebui să ne gândim la bugetul pierdut din sectorul 3. Cred că putem să facem economii din altă parte dacă asta este problema. De exemplu, avem zeci de milioane capitalizări, renunțăm la ele și acoperim deficitul ăsta”, a declarat acesta.
Inițiatorii proiectului au oferit mai multe argumente
Consilierul USR Andrei Stan a recunoscut că inițiativa nu are în acest moment o valoare juridică directă, dar a susținut că scopul acesteia ar fi exprimarea voinței cetățenilor și a Consiliului Local Sector 3.
Potrivit acestuia, demersul ar reprezinta solicitarea locuitorilor sectorului pentru interzicerea jocurilor de noroc pe teritoriul administrativ al Sectorului 3. El a invocat și rezultatele unui sondaj realizat recent de o publicație de presă, potrivit căruia 75% dintre respondenți ar susține interzicerea totală a acestor activități economice.
„Este un demers lipsit de valoare juridică, dar este un demers care exprimă voința acestui Consiliu Local. Noi suntem aici pentru a reprezenta cetățenii Sectorului 3 și voința acestora. Practic, prin acest demers cerem în numele cetățenilor Sectorului 3 interzicerea acestor păcănele, acestor jocuri de noroc, pe raza teritorială sectorului 3. Dacă ne uităm pe un sondaj făcut de o publicație de presă, chiar acum câteva zile, vedem că 75% dintre cetățenii care au răspuns la acel sondaj doresc interzicerea totală a acestor activități economice”, a susținut consilierul local.
În ceea ce privește argumentele legate de impactul economic, consilierul a afirmat că acestea sunt similare cu cele promovate de industria jocurilor de noroc și că veniturile pierdute nu ar dispărea din economie. Potrivit acestuia, banii care nu ar mai fi cheltuiți pe jocuri de noroc ar ajunge în alte domenii de activitate.
„Ați folosit unul dintre argumentele acestei industrii. Că va exista un impact economic devastator asupra economiei României. Nu se pune problema de așa ceva. Acele venituri se vor duce către alte business-uri. Dacă oamenii nu își vor mai juca salariile și viitorul și masa copiilor la păcănele, vă asigur că vor cheltui banii respectivi în alte părți.(…) Industria aceasta se mai numește industria morții. Știți de ce se numește așa? Pentru că unul din cinci dependenți, pentru că vorbim de o boală aici, dependența de jocurile de noroc este o boală, unul din cinci dependențe a avut cel puțin o tentativă de suicid. Vorbim de dependența cu cea mai mare rată de suicid în rândul dependențelor”, a mai spus consilierul local USR.
Un alt consilier USR, Teodor Săvușcan, a invocat date dintr-un studiu potrivit căruia aproximativ 22% dintre adolescenți ajung într-o sală de jocuri de noroc înainte de a împlini vârsta majoratului.
„Aici vorbim despre viitorul copiilor noștri. Mecanismul de control nu funcționează. În Sectorul 3, avem doar 3 licee care să nu aibă pe raza a 500 de metri un aparat de tip păcănele, slot machines. În rest, toate au la mai puțin de 500 de metri ce puțin un aparat. Nu putem să continuăm în felul acesta”, a susținut consilierul.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





