Japonia va efectua teste de rezistenţă la reactoarele sale nucleare, în două etape

Japonia va efectua teste de rezistenţă la reactoarele sale nucleare, în două etape
Publicat de CAPITAL la 11 iulie 2011, 08:36

Guvernul Japoniei a informat luni că va efectua teste de rezistenţă la toate reactoarele nucleare ale ţării: într-o primă etapă sunt avute în vedere reactoarele oprite după accidentul de la Fukushima, iar în următoarea etapă va fi rândul celor care sunt acum în funcţiune, semnalează agenţia spaniolă de presă Efe.

Redeschiderea celor 35 de reactoare scoase din activitate din precauţie sau pentru revizii de rutină după cutremurul urmat de tsunami de la 11 martie se va discuta odată încheiată prima etapă de teste, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yukio Edano, fără a preciza data prevăzută în acest sens.

Controalele efectuate la toate cele 54 de reactoare ale Japoniei vor fi supervizate de un comitet de experţi în domeniul nuclear.

În a doua etapă vor fi verificate reactoarele aflate acum în funcţiune de-a lungul arhipelagului, potrivit Yukio Edano, citat de agenţia Kyodo.

În prezent, în Japonia se desfăşoară o amplă dezbatere cu privire la repunerea în funcţiune sau nu a centralelor închise după dezastrul de la 11 martie.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.