Întrebată fiind, în cursul unei audieri în comisia economică a Congresului SUA, dacă există circumstanţe care ar putea să o determine să plece de la conducerea Fed înainte de terminarea mandatului, în luna februarie 2018, Janet Yellen a răspuns: "am fost confirmată de Senat pentru un mandat de patru ani care se încheie la finele lunii ianuarie 2019 şi este intenţia mea să îmi duc la capăt acest mandat". 

În timpul dezbaterilor din campania electorală, Trump a acuzat-o pe Janet Yellen că în mod intenţionat a menţinut dobânda de referinţă la un nivel scăzut pentru a-i ajuta astfel pe preşedintele Barack Obama precum şi pe candidatul democrat Hillary Clinton. 

Preşedintele Fed a mai spus că răspunsul pieţelor financiare după alegerea lui Donald Trump reflectă faptul că SUA se bucură de o creştere economică solidă şi stabilă cu consecinţe pozitive pentru piaţa muncii şi inflaţie. În ceea ce priveşte posibilitatea ca noua administraţie Trump să reducă impozitele pentru companii şi să cheltuie sute de miliarde de dolari pentru infrastructură, Janet Yellen i-a invitat pe parlamentarii americani "să examineze cu prudenţă" impactul acestor măsuri, în special în ceea ce priveşte datoria pe termen lung. 

Janet Yellen, 70 de ani, este democrată şi prima femeie care conduce cea mai puternică instituţie monetară din lume. Chiar dacă nu are autoritatea de a o înlătura pe Janet Yellen de la conducerea Fed, Donald Trump poate să influenţeze deciziile adoptate de Banca Centrală a SUA. În prezent, există două locuri vacante în comitetul de politică monetară al Fed şi o a treia poziţie liberă, cea de vicepreşedinte responsabil de supervizare. În cazul în care Donald Trump va numi membri ai comitetului de politică monetară care sunt mai înclinaţi spre o majorare mai rapidă a dobânzilor, aşa cum vor mulţi republicani, aceasta ar putea îngreuna sarcina şefului Fed de a urma o abordare mai prudentă când vine vorba de majorarea costului creditului. 

AGERPRES