Iulian Stanciu, care este şi şeful eMag, va plăti anual circa un milion de euro chirie, la un preţ mediu de 3 euro/mp/lună, cât se practică la nivelul pieţei.

NOD are o reţea de 3.000 de clienţi şi este unul dintre principalii furnizori ai lanţurilor de retail. Noul depozit este necesar pentru extinderea serviciilor în ultimul trimestru al anului, vârful de vânzări al companiei. 

Depozitul este integral în parcul logistic CTPark Bucharest West, cumpărat de CTP în 2015 cu 60 mil. euro de la Portland Trust. Parcul de la ieşirea din Bucureşti pe autostrada A1 are o suprafaţă închiriabilă de circa 200.000 mp, iar CTP intenţionează să dezvolte încă 100.000 mp de depozite până la sfârşitul acestui an. Spaţiul total pe care dezvoltatorul îl poate construi aici este de 500.000 mp.

În prezent, există aproximativ 1.000 de angajaţi în CTPark Bucharest West şi CTP se aşteaptă ca acest număr să crească la cel puţin 2.000 oameni anul viitor.

În 2015, după achiziţia în rafală a cinci parcuri logistice şi a unor depozite mai mici, plus peste 120 hectare de teren, CTP a devenit lider şi pe piaţa românească, chiar dacă în ianuarie 2015 nu avea nicio proprietatea operaţională aici. Portofoliul local al companiei a ajuns la o suprafaţă de circa 500.000 mp, după investiţii care depăşesc 250 mil. euro.

CTP a cumpărat două dintre cele mai mari parcuri logistice din ţară. Cel mai important activ local al companiei este Bucharest West cumpărat de la Portland Trust pentru circa 60 mil. euro. În aceeaşi zonă, olandezii au cumpărat cu circa 40 mil. euro şi Prologis Park Bucharest A1, parc logistic cu o suprafaţă de peste 100.000 mp şi 36 de hectare de teren destinat extinderii. În urma acestei tranzacţii, americanii de la Prologis s-au retras din România.

Cele două parcuri sunt completate de Deva Logistics Park, Mercury Logistics Park şi Cefin Logistic Park Arad. Lor li se adaugă primul proiect dezvoltat integral de companie pentru producătorul german Frankische, pe un teren deţinut de CTP în Turda, şi două depozite mai mici în localitatea Ghiroda de lângă Timişoara şi în Deva. CTP mai deţine terenuri în Sibiu, Cluj şi lângă Piteşti. La Cluj, compania a predat anul trecut un centru de distribuţie de 25.000 mp către Profi.

Te-ar putea interesa și: