Israel are un nou ministru al turismului. Cine este noua personalitate și care sunt planurile ei pentru relansarea turismului
Israelul se numără printre țările grav afectate de pandemia de coronavirus atât din punct de vedere economic, cât și sanitar. Turismul, unul dintre principalele motoare ale economiei țării a fost și el grav afectat de restricțiile impuse de autorități, totuși, lucrurile s-ar putea schimba în următoarea perioadă, după numirea în funcție a unui nou ministru.
Orit Farkash-Hacohen este noul Ministru al Turismului din Israel. Jurist de profesie și prima femeie care a deținut funcția de Președinte al Autorității pentru Energie și Utilități Publice din Israel, Farkash-Hacohen va fi responsabilă pentru colaborarea cu guvernul israelian în elaborarea unui plan de relansare a turismului intern și internațional, odată ce țara își va redeschide granițele.
Absolventă a Facultății de Drept la Universitatea Ebraică din Ierusalim și cu un master în administrație publică la Harvard Kennedy School of Government, ministrul Farkash-Hacohen și-a început cariera în cadrul unei firme de avocatură din sectorul privat, apoi s-a mutat în sectorul public, ca șef al litigiilor la Autoritatea antitrust din Israel. În 2003, ministrul Farkash-Hacohen a fost consilier legal al Autorității de Utilități Publice din Israel pentru electricitate. Mai târziu, a fost numită prima femeie care a ocupat funcția de președinte și de director general, funcție pe care a ocupat-o timp de cinci ani (2011-2016). În timpul mandatului său de președinte, a militat pentru deschiderea pieței de producție de energie israeliană către concurență și a încurajat crearea unei industrii de energie regenerabilă.
Planuri pentru redeschiderea turismului în Israel
Israelul a fost prima țară care și-a închis granițele, acum mai bine de 6 luni, iar industria turismului este una dintre cele mai afectate. Turismul de incoming este practic inexistent în Israel de 6 luni, singurii care pot intra în țară fiind cetățenii israelieni.
Conform primelor declarații ale ministrului Farkash-Hacohen, prioritatea majoră a mandatului său este acordul cu ministrul sănătății cu privire la prezentarea unei strategii de ieșire pentru industrie. Se are în vedere inclusiv posibilitatea conturării unor „insule verzi” care să faciliteze izolarea orașelor turistice și să creeze o zonă care să permită o vacanță în siguranță.
“Am început mandatul în forță, fără zile de grație. Vom face tot ce putem pentru a asigura o revenire rapidă, eficientă și de calitate, în limitele virusului care a intrat în viața noastră.” a declarat Orit Farkash-Hacohen, ministrul turismului din Israel.
Turiștii creștini, printre primii așteptați în Țara Sfântă
În cadrul summitului creștin ce a avut loc săptămâna trecută, ministrul Farkash-Hacohen a declarat că așteaptă cu nerăbdare să primească milioane de vizitatori creștini atunci când se vor relua călătoriile internaționale. „ Legăturile Israelului cu lumea creștină nu pot fi șterse de nicio pandemie sau criză economică. Suntem aici și așteptăm ziua în care se va redeschide traficul aerian și se vor relua zborurile către Țara Sfântă”, a mai spus ea participanților la Summitul Creștin al Israelului.
Ministrul a completat că „vizitarea Israelului, Țara Sfântă, nu este doar o vizită sau o vacanță, este o experiență transformatoare, inspirațională și de lungă durată.” Ea a adăugat că turismul creștin către Israel a crescut din multe țări în ultimii ani, pe măsură ce grupuri și familii au venit la Ierusalim, Nazaret și Marea Galileii.
Despre Israel ca destinație de vacanță pentru turiștii români
Israelul este o destinație importantă de călătorie pentru turiștii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel și-a concentrat eforturile pe promovarea orașelor Tel Aviv și Ierusalim ca două destinații de city break într-o singură vacanță, oferind experiențe multiculturale, o viață de noapte intensă, delicii gastronomice și posibilități pentru turismul de aventură.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





