Islanda şi-a depus cererea de aderare la UE în 2009, în urma unui vot în parlament când deputaţii au decis ca autorităţile să iniţieze discuţii cu Bruxellesul pe fondul crizei economice ce lovise ţara în 2008.

Negocierile dintre Islanda şi UE privind integrarea ţării în structurile comunitare au fost însă suspendate după alegerile generale din aprilie 2013, când la guvernare a venit o coaliţie compusă din formaţiuni eurosceptice.

De atunci nu s-a mai înregistrat niciun progres în procesul de aderare, deşi Islanda a continuat să fie considerată ţară candidată deoarece nu şi-a retras cererea în mod oficial.

Guvernul de la Reykjavík i-a cerut acum un an parlamentului să decidă în favoarea retragerii cererii de aderare la UE, pe fondul protestelor opoziţiei care a solicitat ca problema aderării la UE să fie soluţionată printr-un referendum. Cu toate acestea, niciuna dintre tabere nu a avut câştig de cauză atunci.

Anul acesta, consideră premierul islandez, conjunctura politică şi economică ar putea să contribuie ca ţara sa să renunţe definitiv la ideea aderării la UE.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: