Isărescu despre reducerea taxelor: Analizăm pachetul. Pieţele pot reacţiona violent la măsuri care nu sunt credibile
Publicat de
Diana Zaharia Zaharia
la 31 martie 2015, 17:08
Sustenabilitatea măsurilor fiscale anunţate de Guvern, la fel ca şi credibilitatea acestora, este estentială, a arătat guvernatorul Mugur Isărescu, precizând că BNR este încă în faza în care le analizează la nivel de experti şi în Consiliul de Administraţie.
"Pietele sunt foarte atente mai ales la credibilitatea pachetului. La masuri care nu sunt credibile, pietele pot reactiona violent", spune Isarescu.
Premierul Victor Ponta a anuntat ca TVA ar putea fi redus la 20% de la 24% chiar de la 1 iulie, nu de la 1 ianuarie 2016 cum se anuntase initial. Alte reduceri de taxe sunt prevazute de asemenea in noul Cod Fiscal, insa atat FMI, cat si Consiliul Fiscal au avertizat ca pot afecta stabilitatea bugetara.
"Analizam masurile fiscale propuse la nivel de experti si in Consiliul de Administratie. Fac parte dintr-un pachet substantial, analizele trebuie facute detaliat si avem nevoie de mai multe date", spune Isarescu. Guvernatorul BNR afirma ca vede zilnic contul trezoreriei statului, care "arata foarte bine", dar precizeaza ca soldul trezoreriei nu ofera singur suficienta informatie pentru a se pronunta, fiind necesare si date de structura a veniturilor, de ciclicitate a acestora, motiv pentru care BNR ramane "prudenta".
Informații articol
Etichete:
Publicat în: Știri de ultimă oră
Condiții de preluare
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





