Isărescu, anunț despre cursul valutar: Ce s-a întâmplat cu moneda națională
Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a făcut declarații despre evoluția cursului valutar și a venit cu informații despre moneda națională.
Moneda naţională nu s-a depreciat în ultimele luni şi este mai rău decât o exagerare că spunem că leul se află pe fundul prăpastiei, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă, menţionând că forintul şi zlotul s-au depreciat mai mult în comparaţie cu euro.
„Tărăboiul acesta care este efectiv exagerat, l-am văzut şi într-un jurnal de astăzi, cu deprecierea cursului. Leul nu s-a depreciat în ultimele luni. S-a apreciat în vară de pe la 4,76 la 4,72 (de lei pentru un euro – n.r.) şi apoi s-a dus spre 4,75. Deci e mai rău decât o exagerare să spunem „leul e în fundul prăpastiei” sau aşa mai departe. În ceea ce priveşte evoluţia leului faţă de dolar, nu putem să ţintim două lucruri şi nici să ne uităm în zeci de părţi cât am vrea. Este vorba de o apreciere a dolarului şi o depreciere a monedei euro. În contexul unui război comercial în toată regula cu componente de război valutar. Deci ea în mod normal constituie o preocupare, dar nu prea avem că se facem. Cu euro nu putem să influenţăm noi evoluţia cursului euro faţă de dolar”, a spus Mugur Isărescu.
„Dacă luăm bază 2018 leul s-a depreciat faţă de euro cam cu 3%, iar forintul cu 8% şi zlotul cu vreo 4-5%. Deci aici întrebarea este următoarea. Ne permitem să apreciem leul faţă de forint în condiţiile în care avem deficite comerciale mai ales pe partea de produse agricole cu Ungaria? Acesta nu este o sugestie. Atenţie! Este o întrebare. Un singur lucru cred că nu ne putem permite, să mai mai continuăm cu marota asta că la orice mişcare a cursului de un ban în sus, în jos, a venit sfârşitul lumii. Cred că trebuie să lăsăm cursul şi piaţa să funcţioneze”, a spus Mugur Isărescu.
Conform guvernatorului, leul „s-a plimbat” în această vară într-o marjă mai mică de 1%.
El a spus că în ceea ce priveşte balanţa contului curent sunt semne de uşoară ameliorare în sensul că dinamica importurilor a mai slăbit. Isărescu a menţionat că există o deteriorare la servicii, un sector care în trecut au a avut o contribuţie importantă în prima parte anului când a compensat soldul negativ al balanţei comerciale.
El a declarat că o depreciere a cursului nu poate să echilibreze situaţia balanţei contului curent. Pentru ajustarea deficitului de cont curent este nevoie de o combinaţie de măsuri monetare şi fiscale, şi, în măsura în care se poate, reforme structurale.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



