Iranul şi G5+1 vor continua astazi discuţiile privind aplicarea acordului de la Geneva
Iranul şi Grupul 5+1 vor continua sâmbătă discuţiile la nivel de experţi pentru aplicarea acordului încheiat în luna noiembrie în privinţa programului nuclear al Teheranului, potrivit Europa Press.
Actuala rundă a început joi la Geneva şi, conform unor surse diplomatice, va continua cel puţin încă o zi. Iniţial, se prevăzuse ca discuţiile să se încheie vineri.
Potrivit acordului încheiat în noiembrie la Geneva între Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), Iranul va putea continua să îmbogăţească uraniu la un nivel maxim de 5%, iar uraniul îmbogăţit la un nivel mai mare de 5% va fi diluat, în scopul de a se evita ca acesta să fie folosit pentru fabricarea de arme atomice.
Instalaţiile de îmbogăţire a uraniului nu vor fi extinse şi nici nu se vor construi altele noi. Totodată, inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) vor obţine permisiunea să viziteze situri suplimentare cu scopul de a supraveghea punerea în aplicare a acordului.
Conform acordului preliminar de la Geneva, cele şase puteri nu vor impune noi sancţiuni împotriva Teheranului.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




