Ion Țiriac a explodat: „Aş rupe masa aia la şedinţa de Guvern”
Ion Țiriac a lansat o serie de acuzații incendiare la adresa Guvernului și a vorbit despre faptul că lipsa investițiilor în sport își face simțită prezența.
„Nu ştiu ce să fac, să râd sau să plâng? Domnul Constantinescu (n.r. preşedintele Emil Constantinescu) mai există, i-am spus în tribună, la Sydney 2000, dacă nu investim, în 15-20 de ani, nu numai că nu mai suntem în primele 10, nu mai suntem în primele 30. Am greşit, am ajuns pe 51 la Rio. Spunând treaba asta, despre ce vorbim noi? Vorbim despre o ţară care a avut mai multe excepţii decât orice altă ţară din lume. Meritul meu la Sydney a fost moştenirea din era comunismului. Şi canotoarele, şi Szabo, toţi au fost moşteniţi de acolo. Am făcut 26 de medalii. Gimnastica, erau 40 de antrenori români la alte naţiuni. Aur, argint, bronz, aur argint, bronz şi mi-au furat şi medalia lui Răducan. Am avut ghinionul şi la canotaj, mi s-a explicat cu vântul, că noi eram mai tehnici, că mai luam încă două medalii. S-a terminat, noi nu am mai semănat. Iar acest 0,026 la sută pentru sport este ruşinea naţiunii noastre, pe departe! Slavă Domnului că nu sunt ministrul Sportului, că aş rupe masa aia la şedinţa de Guvern. Păi este vorba despre sănătatea naţiunii mele, educaţia naţiunii mele, sportul te educă mai mult decât tot ce ai. Nu numai că te învaţă să câştigi, dar te învaţă să ştii să şi pierzi. Să accepţi să pierzi şi să fii mai bun mâine. Toate treburile astea, sănătate, educaţie, sport, nu le am! Acum, cum sunt cheltuiţi banii aceştia, asta este altă treabă. La sport se face bicicleta. Ne tot învârtim, dar ce e mai important? Oul sau găina care îl face? Şi societatea s-a schimbat. Copilul la un an şi jumătate la restaurant primeşte tableta şi dă cu degetul, că aşa nu mai ţipă, nu mai face altceva. Dar copilul acela nu ştie nici să meargă”, a declarat Ţiriac pentru Prosport.ro.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





