Mai exact, președintele României solicită tuturor partidelor parlamentare să se așeze la aceeași masă și să semneze un acord național.

Astfel, potrivit lui Klaus Iohannis, în urma rezultatelor referendumului și a alegerilor europarlamentare, partidele politice cu reprezentanți în Parlament ar trebui să semneze un acord național pentru consolidarea parcursului european al României.

”I-am rugat pe cei care s-au prezentat să își expună punctul de vedere. Am constatat că majoritatea sunt de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate. Pentru a valorifica cum se cuvine acest vot, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României, un pact politic.”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a adăugat că  ‘acordul conține transpunerea în legislație a întrebărilor de la referendum. (…) Este necesară și revizuirea Legilor Justiției și a legilor prin care au fost modificate, în acord cu rapoartele Comisiei de la Veneția și a Comisiei GRECO.  Propun ca cei care vor semna pactul să se angejeze să transpună în legislație în cel mai scurt timp măsurile necesare exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români. Acest proiect va fi trimis imediat către partide și va fi pus imediat la dispoziția jurnaliștilor”.