Iohannis, atacuri în rafală la guvernul Dăncilă: „Nu ți-ar fi rușine”

Iohannis, atacuri în rafală la guvernul Dăncilă: „Nu ți-ar fi rușine”
Publicat de Andrei Apostol la 5 octombrie 2019, 14:40

Klaus Iohannis s-a lansat într-o avalanșă de atacuri la adresa Vioricăi Dăncilă, anunțând că abia așteaptă ca actualul guvern să cadă.

„Eu îmi doresc foarte mult ca această moțiune să treacă și acest guvern eșuat să pice. Pregătiți-vă serios de guvernare. Sunt dispus să facem munca de reconstruire a României. Nu este ușor, dar daca era ușor poate nu era nevoie de noi. Urmează moțiunea de cenzură, noi toți suntem de acord că trebuie să treacă”, a declarat Iohannis la Iași, la o întâlnire cu liderii regionali ai PNL”.

Președintele României a afirmat, de asemenea, că Guvernul trebuia să se apuce de organizrea examenului de rezidențiat mult mai devreme, nu cu o lună înainte de a avea loc, iar Guvernului PSD ar trebui să îi fie rușine că nu a făcut nimic în acest sens până în octombrie.

„Zice doamna Dăncilă că nu se poate ține rezidențiatul tinerilor medici, apropo de spital, fiindcă nu avem ministru al educației. Dragii mei, acum se organizează rezidențiatul? Când trebuia să fie în noiemrbie. Te apuci de un examen național extrem de important pentru tinerii medici, te apuci n octombrie? păi nu ți-ar fi rușine PSD? Acest lucru, după părerea mea, ar fi trebuit să fie gata rezolvat, afișat, comunicat, cel târziu în martie, cel puțin cu jumătate de an înainte, să știe tinerii absolvenți ce au de făcut. Iată de ce este nevoie de România Educată, pentru a pune odată pentru totdeauna în ordine educația în România”, a declarat Klaus Iohannis, la Iași.

Șeful statului a vorbit și despre Spitalul Regional Iași, spunând t că e o bătaie de joc a PSD la adresa românilor faptul că nici măcar nu au început lucrările.

„Am tot auzit de acest mare spital regional de la Iași. E gata? Nu. Nici nu e început. O adevărată bătaie de joc la adresa românilor, pe care și-a permis-o PSD și își permite și în continuare”, a susținut Iohannis.

Informații articol
Etichete: , , , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.