Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a mai fost dedusă controlului de constituţionalitate în două rânduri, ca urmare a unor sesizări de neconstituţionalitate. ”Cu toate acestea, considerăm că forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii conţine, în continuare, o serie de dispoziţii de natură să încalce principii şi prevederi constituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, unele dintre prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124, ale art. 125, ale art. 133, ale art. 134, precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie”, se preciează în sesizare.

În conformitate cu dispoziţiile constituţionale, competenţa generală de garant al independenţei justiţiei aparţine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organism colectiv reprezentativ al autorităţii judecătoreşti, iar secţiile au doar o competenţă specială, de atribuire, limitată numai la răspunderea disciplinară a magistraţilor. De altfel, materia răspunderii disciplinare este singura pe care art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală o atribuie tot Consiliului Superior al Magistraturii, dar prin secţiile sale. Pentru a decela competenţele constituţionale ale celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constituţional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) şi ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Analiza coroborată a celor două texte constituţionale relevă faptul că cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toţi membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat. Nouă judecători fac parte din Secţia pentru Judecători şi cinci procurori fac parte din Secţia pentru procurori. Modul de constituire a secţiilor reflectă rolul constituţional al acestora, astfel cum este reglementat în art. 134 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, prin secţiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, se arată, între altele, în document.

 

”Rezultă, aşadar, că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secţiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, în ansamblul său, este garantul independenţei justiţiei. Acesta este şi motivul pentru care atunci când a utilizat sintagma Consiliul Superior al Magistraturii legiuitorul constituant a avut în vedere Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce atunci când a reglementat răspunderea disciplinară a magistraţilor (şi judecători şi procurori) a trimis expresis verbis la secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Competenţa specială în materie disciplinară a secţiilor reprezintă o garanţie semnificativă pentru asigurarea de către Consiliului Superior al Magistraturii a rolului său de garant al independenţei justiţiei, întrucât stabileşte faptul că judecătorii şi procurorii vor fi judecaţi în materie disciplinară fără nicio influenţă externă, exclusiv de către proprii reprezentanţi aleşi, fără ca la aceste decizii să poată participa ceilalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (reprezentanţii societăţii civile, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie)”, se subliniază în sesizare.

Preşedintele precizează că, prin urmare, atât timp cât Constituţia a prevăzut o competenţă generală pentru Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial şi reprezentativ, şi doar o competenţă de atribuire pentru secţiile sale, nu se poate admite ca, prin lege organică, atribuţiile stabilite la nivel constituţional pentru a fi exercitate de Plen să fie exercitate de către secţii şi nici ca secţiile Consiliului Superior al Magistraturii să primească alte atribuţii care fie sunt contrare, fie depăşesc rolul lor constituţional stabilit în art. 134 alin. (2) din Constituţie.

”Într-o altă ordine de idei, dacă am accepta posibilitatea ca atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deci ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv şi reprezentativ, să fie distribuite celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, ar însemna că vor funcţiona de facto două structuri de tip Consiliul Superior al Magistraturii – una pentru judecători şi una pentru procurori. Pe de o parte, această soluţie legislativă ar nega rolul constituţional stabilit de către legiuitorul constituant pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca unică autoritate constituţională reprezentativă pentru magistraţi şi, pe de altă parte, ar conduce la accentuarea semnificativă a «corporatismului» decizional al secţiilor, aspect care ar afecta nu numai independenţa justiţiei, dar şi principiul constituţional al cooperării loiale în cadrul autorităţii judecătoreşti, această cooperare loială rezultând din faptul că deciziile care privesc independenţa autorităţii judecătoreşti, cu excepţia celor în materie disciplinară, se iau în Plen, cu participarea reprezentanţilor magistraţilor, dar şi a reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii semnificative în cadrul şi cu privire la autoritatea judecătorească (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei)”, se arată în sesizare.

 

În opinia şefului statului, în aceeaşi măsură ca şi Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională sau alte autorităţi colegiale locale (consiliul local şi consiliul judeţean), Consiliul Superior al Magistraturii exercită atribuţiile sale ca organ colectiv. Respectivele atribuţii nu pot fi exercitate de alte structuri administrative, componente ori structuri interne ale autorităţilor publice în absenţa unor dispoziţii constituţionale exprese. ”O interpretare contrară ar conduce la încălcarea rolului constituţional al tuturor autorităţilor publice antereferite. În aceeaşi măsură în care comisiile parlamentare, ca organe interne de lucru, nu ar putea să se substituie Parlamentului, ca organ colegial şi reprezentativ, în vederea exercitării atribuţiei de adoptare a legilor, tot aşa secţiile Consiliului Superior al Magistraturii nu s-ar putea substitui Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în vederea exercitării atribuţiilor constituţionale ale acestuia”, susţine preşedintele.

Având în vedere argumentele de mai sus, art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29, pct. 32 – cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) şi art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) – sunt neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, se arată în sesizare.

Conform documentului, art. I pct. 37 şi pct. 41 din legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 21 din Constituţie

Art. I pct. 37 din legea criticată modifică art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 după cum urmează: „Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor”.

 

Art. I pct. 41 din legea criticată introduce după art. 45 un nou articol, art. 451, care, la alin. (1) prevede următoarele: „Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară”.

”Dispoziţiile modificate prin art. I pct. 37 din lege sunt lipsite de claritate, precizie şi predictibilitate, întrucât nu este prevăzut niciun termen în care inspectorul-şef confirmă sau infirmă rezoluţia de clasare în urma verificărilor preliminare. Or, ţinând cont de importanţa acestei proceduri cu privire la cariera magistratului în cauză, precum şi de imperativul asigurării unei soluţii cu maximă celeritate pentru a evita prelungirea unei situaţii de incertitudine cu privire la activitatea magistraţilor, aspect care ar putea avea un impact negativ chiar asupra independenţei justiţiei, stabilirea unor termene clare şi cât mai scurte pentru derularea tuturor etapelor procedurale în materia răspunderii disciplinare devine un element esenţial pentru asigurarea clarităţii, preciziei şi predictibilităţii normei”, se arată în sesizare.

În opinia preşedintelui, lipsa unui termen legal pentru confirmarea/infirmarea rezoluţiei de clasare de către inspectorul-şef, respectiv a unui termen prin care inspectorul-şef, în cazul în care infirmă rezoluţia de clasare, să dispună prin rezoluţie scrisă şi motivată completarea verificărilor se constituie în elemente justificative pentru lipsa de previzibilitate a legii, permiţând inspectorului-şef să tergiverseze luarea unei anumite decizii. Totodată, este afectat şi interesul legitim al persoanei care a sesizat Inspecţia Judiciară de a se adresa instanţei de contencios administrativ într-un termen rezonabil, în condiţiile în care rezoluţia de clasare este confirmată de inspectorul-şef.

Totodată, şeful statului spune că din examinarea textelor de lege menţionate rezultă că rezoluţia de clasare este supusă unui dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de către inspectorul-şef – o dată când o confirmă conform art. 45 alin. (4) şi a doua oară când este sesizat cu plângere de către persoana care a formulat sesizare. ”Or, în cazul art. 45 alin. (4) şi art. 451 alin. (1), instituirea unui dublu control exercitat de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare asupra rezoluţiei de clasare constituie un impediment administrativ fără nicio justificare obiectivă sau raţională, având drept finalitate întârzierea nejustificată în exercitarea dreptului persoanei interesate de a se adresa unei instanţe de judecată în vederea satisfacerii interesului său”, se arată în sesizare.

 

În concluzie, considerăm că prevederile art. I pct. 37 cu privire la modificarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. I pct. 41 cu privire la noul art. 451 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 21din Constituţie, precizează documentul.  

Preşedintele semnalează că şi art. I pct. 49 din legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie

Art. I pct. 49 din legea criticată introduce art. 481 în Legea nr. 317/2004, conform căruia „(1) În cauzele urgente sau care prezintă un interes public deosebit, Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, poate stabili termene mai scurte decât cele prevăzute la art. 45 şi 46. În aceste cauze, prelungirea poate fi acordată, la cererea inspectorului judiciar, de către Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), inspectorul-şef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege”.

”Aceste prevederi sunt lipsite de claritate, precizie şi predictibilitate, putând genera un conflict de competenţe între cele două Secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii şi inspectorul-şef, ca urmare a faptului că reglementează posibilitatea pentru toate subiectele de drept de a stabili, în acelaşi timp, termene mai scurte în cauze urgente sau care prezintă un interes public deosebit. Astfel, pe de o parte, nu este clar cine are prioritate cu privire la stabilirea acestor termene mai scurte, respectiv secţiile sau inspectorul-şef, ce dispune din oficiu şi, pe de altă parte, nu se prevăd soluţii legislative cu privire la soluţionarea unui conflict de competenţă între secţii şi inspectorul-şef. Astfel, este posibil ca inspectorul-şef să dispună reducerea termenelor, iar secţia respectivă să nu considere necesară măsura sau viceversa, o astfel de situaţie putând conduce la un blocaj cu privire la buna desfăşurare a activităţii inspectorului judiciar, cu consecinţa afectării funcţionării Inspecţiei Judiciare”, se arată în sesizare.

 

Preşedintele reclamă neclaritatea şi imprecizia normei.

”De asemenea, stabilirea prin lege a posibilităţii ca secţiile Consiliului Superior al Magistraturii să intervină în activitatea Inspecţiei Judiciare pentru a dispune scurtarea sau prelungirea termenelor în anumite cauze urgente sau de interes public deosebit generează o contradicţie de natură legislativă. Astfel, în condiţiile în care modificările legislative aduse regimului juridic al Inspecţiei Judiciare au urmărit creşterea rolului acesteia, precum şi asigurarea unei independenţe operaţionale prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, devine neclară şi contradictorie scopului propus de legiuitor reglementarea posibilităţii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune cu privire la un element esenţial al unei proceduri administrative, anume durata acesteia, ceea ce ar constitui o încălcare a independenţei operaţionale a Inspecţiei Judiciare, consacrată în art. I pct. 70 din legea criticată – art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004”, se mai arată în sesizare.

În opinia preşedintelui, art. I pct. 54 din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Prin art. I pct. 54 se modifică art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 după cum urmează: „Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând, pe durata judecării acţiunii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii, de către secţia corespunzătoare”.

Prevederea conform căreia măsura suspendării poate fi reevaluată oricând, pe durata judecării acţiunii disciplinare până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare nu respectă cerinţele privitoare la calitatea legii, fiind imposibil de dedus pe cale de interpretare, elementele substanţiale ale procedurii care ar face efectivă această prevedere, mai precis cum se poate dispune reevaluarea – la cerere sau din oficiu – iar dacă este la cerere, nu este clar cine poate solicita această reevaluare – magistratul cercetat disciplinar, inspectorul judiciar ori inspectorul-şef, spune preşedintele, adăugând că norma este neclară, imprecisă şi poate genera impredictibilitate în aplicare.

 

„În plus, teza a II-a a art. 52 alin. (1), nou-introdusă, referitoare la reevaluarea măsurii suspendării magistraţilor cuprinde o contradicţie vădită. Deşi se prevede că măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare, cu toate acestea reevaluarea suspendării poate avea loc doar «până la pronunţarea hotărârii, de către secţia corespunzătoare», hotărâre care poartă asupra existenţei unei abateri disciplinare şi nu asupra suspendării din funcţie a magistratului. Or, posibilitatea de a solicita reevaluarea suspendării magistratului ar trebui să fie menţinută până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive”, se arată în sesizare.

Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 196/2013 pun în evidenţă că, în baza mandatului reprezentativ, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul şi reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte şi nu poate fi revocat decât în condiţiile nerespectării atribuţiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredinţat de alegătorii săi, se arată în sesizare.

Ţinând cont de faptul că Inspecţia Judiciară exercită atribuţii în egală măsură cu privire la judecători şi la procurori şi că aceasta funcţionează în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele consideră că legiuitorul nu poate institui o diferenţiere în cadrul aceleiaşi categorii profesionale a magistraţilor, sub aspectul vocaţiei de a fi ales ca inspector-şef doar în favoarea judecătorilor.

”Urmare a noii filosofii a legiuitorului cu privire la conducerea Inspecţiei Judiciare, rezultă că procurorii sunt excluşi de la dreptul de a fi numiţi în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, întrucât se stabileşte în mod neechivoc faptul că inspectorul-şef nu poate fi decât un judecător, iar inspectorul şef-adjunct nu poate fi decât un procuror. În aceeaşi măsură, legiuitorul exclude posibilitatea ca un judecător să fie numit în funcţia de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare”, se arată în sesizare.

În opinia preşedinteleui, acest mod de reglementare discriminatorie a regulilor care stabilesc calitatea profesională a magistratului ce poate ocupa principalele două funcţii de conducere ale Inspecţiei Judiciare afectează şi independenţa operaţională internă a Inspecţiei Judiciare, precum şi imparţialitatea activităţii acestei structuri. În plus, spre deosebire de inspectorul-şef, care poate fi revocat în condiţiile art. I pct. 77 din legea criticată, pentru inspectorul-şef-adjunct legea nu prevede nicio procedură de revocare, în situaţia în care în timpul exercitării mandatului său ar acţiona cu încălcarea legii.

Preşedintele critică şi eliminarea probei scrise şi a testului psihologic din concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare,precum şi desemnarea de către inspectorul-şef a persoanelor din conducerea Inspecţiei Judiciare în urma unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere.

În opinia preşedintelui, textul este neclar, imprecis şi impredictibil, întrucât nu prevede nimic cu privire la conţinutul acestei proceduri, nu stabileşte niciun criteriu obiectiv pentru evaluare şi nici nu induce posibilitatea existenţei unor candidaţi, desemnarea fiind, de fapt, o selecţie subiectivă, arbitrară şi netransparentă a persoanelor care vor ocupa funcţii de conducere, selecţie operată de inspectorul-şef din rândul inspectorilor judiciari.

”În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională”, subliniază preşedintele.

Te-ar putea interesa și: