Iohannis a semnat decretele! Legi importante pentru România. Vor intra în Monitorul Oficial

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 4 martie 2021, următoarele decrete:

  •  Decret privind promulgarea Legii pentru acceptarea Amendamentului adoptat la cea de-a cincea Conferinţă a Părţilor, la Lillafüred, la 12 octombrie 2017, la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev, la 22 mai 2003 (PL-x 487/01.09.2020);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la misiunea multidimensională integrată de stabilizare în Mali (MINUSMA), semnat la New York, la 30 martie 2020 (PL-x 548/08.09.2020);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de instituire a Fundației internaționale UE-ALC, semnat la Santo Domingo, la 25 octombrie 2016 (PL-x 631/20.10.2020), informează Administrația Prezidențială.

Ce alte decrete a mai semnat, recent, președintele

Sursa anterior menționată mai arată că șeful statului a acreditat marți ambasadori ai României, astfel:

  • Decret privind acreditarea doamnei Camelia Ion-Radu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Peru și în Statul Plurinațional al Boliviei și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Ecuador, cu reședința la Lima;
  • Decret privind acreditarea doamnei Maria Ciobanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Maroc, cu reședința la Rabat;
  • Decret privind acreditarea doamnei Nineta Bărbulescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Malaysia și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Brunei Darussalam, cu reședința la Kuala Lumpur;
  • Decret privind acreditarea domnului Nicolae Năstase, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Senegal și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Capului Verde și în Republica Gambia, cu reședința la Dakar, informează Administrația Prezidențială.

Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea