Aproximativ 30% din investitori au declarat că se aşteaptă doar la un efect limitat asupra altor economii de la periferia zonei euro şi mai puţin de unul din cinci cred că ieşirea Greciei din zona euro va avea un efect negativ important asupra pieţelor globale. De asemenea, doar 23% din cei intervievaţi se aşteaptă ca Grecia să iasă din zona euro în următoarele trei luni. 

Sondajul Barclays a fost realizat în rândul a 899 de investitori, în perioada 10-17 iunie, un moment în care oficialii din zona euro se chinuiau să pună capăt blocajului apărut în timpul discuţiilor dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali pentru găsirea unui acord care să evite intrarea Greciei în incapacitate de plată la finele lunii. 

Luni, liderii europeni au salutat cele mai recente concesii făcute de Guvernul grec drept o bază solidă pentru negocieri dar cu toate acestea au ţinut s-au declarat sceptici în ceea ce priveşte ajungerea, luni, la un acord referitor la Grecia, înaintea summitului extraordinar prevăzut în cursul serii la Bruxelles. 

De asemenea, agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a dat luni publicităţii un raport în care susţine că băncile din Europa sunt mai bine poziţionate pentru a face faţă unei ieşiri a Greciei din zona euro (Grexit), deoarece situaţia lor financiară s-a îmbunătăţit în ultimii trei ani, în timp ce probabilitatea îngheţării pieţelor de capital este mai redusă. Cu toate acestea, băncile din ţările de la periferia zonei euro, cum ar fi Cipru, Irlanda, Italia, Portugalia şi Spania, rămân cele mai vulnerabile la problemele de finanţare deoarece bilanţurile lor sunt mai slabe, avertizează agenţia. 

În lipsa unui acord cu creditorii până la sfârşitul lunii iunie, Grecia s-ar putea trezi în imposibilitatea achitării unei tranşe de 1,5 miliarde de euro către FMI, ceea ce ar plasa-o în incapacitate de plată, şi ar deschide o perioadă de incertitudine puternică pentru întreaga zonă euro.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: