Valoarea pieţei serviciilor medicale private în România era de 492 de milioane de euro în 2011 şi a crescut cu cca. 20% de la an la an, însă în 2012 și 2013, rata de creștere s-a înjumătățit.

 "Cresterea pare sa fie un pic mai mare de 10% și reflectă tocmai o încetinire a investițiilor. În acest context, creșterea se petrece aproape exclusiv în unități noi, oferind servicii noi și este aproape inexistentă în domeniile mai tradiționale ale policlinicilor simple sau chiar a serviciilor de imagistică, nișe care în urma cu cinci ani asigurau cea mai mare parte din creștere", spune Sergiu Neguț, consultant în servicii medicale private și fost director general al rețelei de servicii medicale private Regina Maria.

Potrivit directorului de promovare şi dezvoltare al Gral Medical, reţea medicală care s-a dezvoltat în ultimii ani pe segmentul serviciilor medicale oncologice, "testul acid vine în 2013, unde majoritatea centrelor din top 10 nu o să mai depășeasca cele 10% de crestere a veniturilor la care se adauga pierderile operaționale datorită extinderilor haotice din anii anteriori".

Cum saturaţia există doar din punct de vedere cantitativ, pe anumite segmente, în detrimentul unora complet neglijate, cum ar fi dermatologia, fizioterapia, centrele de recuperare, alergologia sau endocrinologia. Astfel, spitalele mari private vor fi o raritate în următorii ani.

Una dintre aceste nişe, în care este nevoie de un grad foarte înalt de profesionalizare, este urgenţa, iar fără acest atu, pieţei de servicii medicale private îi va lipsi mereu ceva important, crede Mihai Marcu, preşedintele Medlife, care avea în plan de cel puțin doi ani primul spital privat de urgenţă din ţară.

În cor, managerii privaţi dau un termen de zece ani pieţei medicale private pentru a ajunge la un nivel de maturitate similar celui din Occident. Pentru a fi competitivi, se vor concentra mai mult asupra profesionalizării şi mai puţin asupra extinderii pe proiecte mari.
Iată aici un top al celor mai mari jucători de pe piață și evoluția cifrei de afaceri și a profitului: