Potrivit datelor companiei, valoare investiției, începută în vara anului 2012, este de 23,5  milioane de lei, din care circa 8 milioande de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Lucrările au fost finalizate cu trei luni mai devreme față de data previzionată în proiect.

”În urma extinderii capacității de producție, la finalul anului 2013 s-a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 18 procente față de momentul demarării proiectului, din care 15 % reprezintă cifra de afaceri obținută din activitatea de export. Pentru 2014, estimăm o cifră de afaceri cu 28% mai mare”, a declarat Cristian Rusu, director general Rus-Savitar.

Noua fabrică este funcțională din luna mai 2013 și este dimensionată pentru o producție de 10.000 de produse de mobilier tapițat pe lună, de 5 ori mai mult decât capacitatea de producție existentă înainte de dezvoltarea sectorului de mobilier tapițat.

Până acum, au fost angajate 235 de persoane, odată cu această investiție, urmând ca în prima jumătate a anului 2014 numărul angajaților să crească până la 320.

Te-ar putea interesa și: