Întreaga lume e în pericol. Începe războiul! Bombele nucleare au fost armate. Trump ripostează
Ceea ce începuse foarte bine se pare că se va termina extrem de prost. negocierile dintre Statele Unite și Coreea de Nord se află în impas iar Kim Jong Un, dictatorul care conduce ultima țară stalinistă din lume, amenință deja cu bombele nucleare pe care le deține. De partea cealaltă, Donald Trump nu cedează. Având în vedere caracterele foarte agresive ale celor doi lideri, un război în zonă devine o ipoteză din ce în ce mai plauzibilă.

Un oficial din cadrul Ministerul nord-coreean de Exterme a avertizat Statele Unite că vor exista „consecințe nedorite” dacă aceste nu își vor schimba poziția privind denuclearizarea Peninsulei Coreene, a informat presa sud-coreean, relatează site-ul agenției Dpa, citat de Mediafax.
Kim Jing-un a acuzat Washingtonul că nu a avut încredere în cel de al doilea summit al său cu Trump.
Washingtonul vrea ca Phenianul să vrea să renunțe la armele nucleare, în timp ce Coreea de Nord vrea ridicarea sancțiunilor internaționale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.