Intră în vigoare de la 1 iulie! Anunțul momentului venit chiar acum. Toți românii trebuie să știe
SURSA FOTO: Dreamstime
Vestea momentului în Europa. Un nou set de măsuri intră în vigoare de la 1 iulie. Sunt vizați inclusiv românii. Despre ce este vorba și ce vor putea face de la această dată? Este anunțul zilei.
Vești bune la nivel european. Un nou regulament va intra în vigoare la data de 1 iulie 2022. Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană. Potrivit sursei citate, în urma unui set de discuții, liderii europeni au decis să extindă roaming-ul, în Uniunea Europeană până în anul 2032, fără taxe suplimentare.
Mai exact, odată ce regulamentul va intra în vigoare, consumatorii vor putea folosi internetul, efectua apeluri şi trimite mesaje text fără costuri suplimentare.
Menționăm faptul că noul regulament care intră în vigoare de la data de 1 iulie 2022 va fi prelungit până în 2032. Sistemul este deja în vigoare la momentul actual, însă va expira la data de 30 iunie 2022.
Ce prevede regulamentul
În ceea ce privește avantajele, regulamentul prevede că cetăţenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, şi va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.
Astfel, regulamentul în vigoare le permite cetățenilor să efectueze apeluri, să transmită mesaje text şi să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare şi la acelaşi nivel de calitate ca în ţara lor de origine.
În același timp, toți consumatorii europeni vor avea și un acces mai bun la comunicaţiile de urgenţă, indiferent de locul în care se află în Europa şi vor putea să primească informaţii clare referitoare la situaţia în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming.
Menționăm faptul că în urma deciziei luată, furnizorii de roaming vor fi obligaţi să ofere aceeași calitate a roamingului ca cea furnizată pe plan intern, dacă aceleaşi condiţii sunt disponibile în reţeaua din ţara care este vizitată.
Totodată, în cadrul negocierilor purtate, europarlamentarii s-au asigurat că se interzic practicile de reducere a calităţii serviciilor de roaming, spre exemplu prin schimbarea conectării de la 4G la 3G.
Ce trebuie să știe consumatorii
Precizări în acest sens au fost făcute de către negociatorul șef al Parlamentului European pentru noile reguli de roaming pentru rețelele mobile.
”Sunt foarte fericit că am reușit să ajungem la un acord care să conducă la o calitate și un serviciu și mai bune pentru cetățenii europeni”, a declarat europarlamentarul Angelika Winzig, negociatorul șef al Parlamentului European pentru noile reguli de roaming pentru rețelele mobile.
Amintim faptul că actualul regulament aflat în vigoare la nivel european urma să expire la data de 30 iunie 2022. Acum însă, odată cu decizia luată la nivel european, noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022 şi va expira la data de 30 iunie 2032 . Amintim faptul că facilităţile privind roaming-ul au fost introduse în UE în 2017.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





