Interzis total în România. Se obține obligatoriu autorizație. Legislație impune reguli drastice
SURSA FOTO: Dreamstime – Semnătură pe un document
Oamenii legii din județul Sibiu au desfășurat, în weekendul 19 – 20 iulie, o intervenție în zona barajului de la Avrig. Acțiunea a avut loc în urma căreia au aplicat 17 amenzi contravenționale. Majoritatea abaterilor au vizat practicarea pescuitului fără autorizație sau utilizarea unui număr mai mare de undițe decât cel permis de legislație.
Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au organizat o acțiune de control pe râul Olt. Acțiunea a avut loc în apropierea barajului Avrig, cu scopul de a proteja resursele piscicole și de a preveni și combate pescuitul ilicit.
„Ca urmare a verificărilor efectuate au fost constatate mai multe fapte ilegale și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3750 de lei, conform Legii nr. 176/2024, pentru pescuit fără permis, pescuit cu mai multe lansete decât maximul prevăzut de lege, pescuit la o distanta mai mica de 500 m în aval fata de baraj și pescuit cu permis necorespunzător”, a informat IPJ Sibiu.
Acțiunile autorităților în zona barajului Avrig
De asemenea, în cadrul inspecțiilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea confiscării o parașută confecționată din plasă monofilament, utilizată în activități de braconaj piscicol. Reprezentanții Poliției anunță că vor continua acțiunile de acest tip pentru a proteja biodiversitatea acvatică și a preveni încălcările legii din domeniul pescuitului, scrie Turnul Sfatului.
Zona barajului Avrig de pe râul Olt este importantă pentru echilibrul hidrologic, pentru producerea de energie și pentru biodiversitatea acvatică. Pescuitul în apropierea barajelor este adesea restricționat pentru a proteja structurile hidrotehnice și pentru siguranța pescarilor.
Acțiunile poliției și ale altor instituții în domeniul protecției fondului piscicol sunt esențiale pentru conservarea resurselor naturale, respectarea legii și promovarea unui pescuit responsabil și durabil. Implicarea activă a autorităților și a comunităților locale poate contribui la diminuarea fenomenului braconajului și la protejarea patrimoniului natural.
Problema pescuitului recreațional
În țara noastră, pescuitul recreațional este permis doar cu deținerea unui permis. Iar încălcarea acestei reguli implică penalizări destul de severe. Sancțiune pentru pescuit fără autorizație. Pescuitul reprezintă atât o activitate de agrement extrem de populară, cât și un domeniu economic semnificativ. Însă pentru menținerea echilibrului ecosistemelor este crucial să fie strict reglementat. Autoritățile stabilesc anual perioade de prohibiție, menite să protejeze speciile de pești în timpul sezonului de reproducere și să prevină exploatarea exagerată a resurselor naturale.
În România, pescuitul recreativ poate fi practicat numai cu permis de pescuit valid, iar nerespectarea acestei condiții poate conduce la sancțiuni sub forma amenzilor pentru cei prinși fără permis. Conform legislației naționale privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura, braconajul piscicol este definit ca infracțiunea de a pescui ilegal în apele naturale.
Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





