Laura Codruța Kovesi a susținut că în DNA nu a existat niciodată o sectie de investigare a magistraților și că este o mare confuzie care se propagă.

„Si niciodata in sistemul judiciar nu a existat o sectie pentru anchetarea unei anumite categorii profesionale”, afirma fostul sef al procurorilor anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.

In primul interviu in calitate de procuror sef european acordat in exclusivitate Ziare.com, Laura Codruta Kovesi a explicat ca in DNA „a existat un serviciu pentru investigarea faptelor din justitie.

„Serviciul nu a cercetat doar procurori sau judecatori. Au fost cercetati si executori judecatoresti, avocati sau chiar persoane fara nicio calitate, dar care spuneau ‘da-mi 10 de euro ca il cunosc eu pe judecator sau pe procuror si-ti solutionez dosarul’, deci trafic de influenta”.

Procurorul sef al acestui serviciu pentru investigarea faptelor din justitie a fost numit de CSM, in urma unui interviu. Procurorii din acest serviciu investigau doar fapte de coruptie comise de magistrati. „Celelalte fapte comise de magistrati erau investigate de Curti de Apel sau de ICCJ, nu aveam o competenta exclusiva pe magistrati. Nu pot sa nu remarc ca s-a distorsionat ceea ce a existat in realitate”, afirma Laura Codruta Kovesi.

In ceea ce priveste modul de sesizare, Laura Codruta Kovesi arata ca sesizarile din oficiu au fost foarte putine, majoritatea fiind sesizari ale persoanelor nemultumite de hotararile pe care le primeau mai ales in materie civila si comerciala. Kovesi sustine ca la un moment dat a existat chiar un fenomen de reclamare a anchetatorilor si judecatorilor de catre cei anchetati sau judecati.


Te-ar putea interesa și: