Într-o conferinţă de presă comună cu ministrul român al justiţiei, Tudorel Toader, de după Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), Jourova a spus că „recrutarea procurorului şef european a atras o atenţie publică semnificativă, nu în ultimul rând pentru că Consiliul şi Parlamentul au avut vederi diferite asupra candidatului preferat pentru această poziţie.”

„Numirea procurorului-şef european este un pas cheie în înfiinţarea Biroului Procurorului Public European (EPPO). Le-am reamintit miniştrilor azi că este foarte important ca procurorul-şef să fie numit cât de curând posibil”, până la suspendarea activităţii PE în aprilie, a adăugat ea.

„Rolul Comisiei este de a se asigura că procesul de selecţie este corect şi ministrul (Tudorel Toader – n.r.) a spus cu claritate, procesul este acum în curs. De aceea aş vrea să fac apel la toată lumea să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi”, a subliniat comisarul european pentru justiţie.

„Un proces de selecţie care include o comisie independentă, parlamentul şi consiliul garantează o evaluare neutră a tuturor candidaţilor şi toată lumea trebuie să respecte acest lucru”, a mai precizat Jourova.

Întrebată de jurnalişti dacă o punere sub acuzare a Laurei Codruţa Kovesi în România o mai face pe aceasta eligibilă pentru funcţia de procuror-şef european, Vera Jourova a refuzat să se pronunţe.

„Nu vreau să dau un răspuns la o întrebare care începe cu dacă pentru că nu vreau să influenţez procesul”, a precizat ea.

Mai târziu, când a fost întrebată în mod concret la care candidat se referă când vorbeşte despre încercări de discriminare şi discreditare, ea a spus că la „doamna Kovesi”.

Apoi, întrebată din nou dacă a avut loc o campanie de discreditare în România împotriva Laurei Codruţa Kovesi, Vera Jourova a răspuns afirmativ.

„Comentariul a fost general, că nu aş vrea să văd discreditat niciunul dintre candidaţi, pentru că cred că ar trebui să le dăm dreptul la o competiţie corectă şi transparentă. Acum ştim trei nume concrete de persoane şi cred că este drept să spunem că nu merită un astfel de tratament”, a afirmat ea la modul general.

„Dar, bineînţeles am văzut campania. Înţeleg puţin limba română, am fost la Bucureşti, am citit ziarele, am fost întrebată de multe ori de jurnaliştii români ce cred despre campania împotriva doamnei Kovesi, aşa că nu voi spune acum că nu ştiu despre ce vorbim”, a mai afirmat Jourova.

Te-ar putea interesa și: