Producătorul de îngrăşăminte chimice InterAgro, deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae (foto), este interesat să cumpere combinatul chimic Doljchim Craiova de la OMV Petrom.

Marin Mirea, consilier în cadrul companiei InterAgro a declarat că în prezent există „tatonări” între reprezentanţii InterAgro şi producătorul de ţiţei şi gaze OMV Petrom pentru preluarea combinatului chimic Doljchim, dar că încă nu s-a decis nimic.

„Acum aşteptăm un semnal de la cei de la Petrom, au fost trimise nişte scrisori de intenţie”, a declarat Marin Mirea, care a precizat că, dacă va prelua Doljchim, InterAgro va lua toţi cei 1.100 angajaţi ai Doljchim, iar capacitatea va rămâne în producţie.

Compania OMV Petrom, care deţine în prezent combinatul Doljchim, a anunţat în decembrie 2009 că va renunţa la partea de chimie şi petrochimie, până la sfârşitul anului 2010. OMV Petrom a anunţat că a constituit provizioane de 18 milioane de euro pentru închiderea Doljchim. Petrom achiziţionase Combinatul Doljchim Craiova în anul 1999, acesta devenind o sucursală Petrom.

InterAgro cere modificarea Legii gazelor

Pe de altă parte, InterAgro, cel mai mare consumator de gaze de pe plan intern, a propus Ministerul Economiei o modificare a Legii gazelor, care să permită combinatelor chimice şi petrochimice să cumpere gaze doar la preţul celor din producţia internă, şi nu la coş, în amestec intern/import. În prezent, importurile sunt de peste două ori mai scumpe decât gazele produse local.

„Am propus Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri modificarea Legii gazelor, astfel ca acestea să fie denumite materie primă pentru chimizare, pentru că acesta este procesul prin care se obţin produse cu valoare foarte mare”, a spus Mirea.

Printr-o lege de anul trecut, o serie de mari consumatori, printre care şi combinatele chimice ale grupului InterAgro, primesc deja doar gaze din producţia internă, până în octombrie anul acesta. Pentru că nu sunt suficiente gaze din producţia internă care să asigure consumul tuturora fără a duce la o majorare prea mare a importurilor, trei din cele şase combinate ale InterAgro sunt acum închise. 

SC InterAgro SA este o companie privată cu capital mixt româno – britanic, înfiinţată în anul 1994, ce are ca principale domenii de activitate cultura cerealelor şi a plantelor tehnice şi comerţul exterior, îndeosebi exportul de îngrăşăminte chimice pentru agricultură.