Întârzie recalcularea pensiilor. Zonele din România unde nu s-a ajuns la dosarele din 2025: Lucrăm și sâmbăta, e foarte mult
SURSA FOTO: Dreamstime / Situație critică la recalcularea pensiilor. Cererile din 2024 încă sunt procesate. Ce se întâmplă cu dosarele din Dâmbovița
Procesarea cererilor de recalculare a pensiilor în județul Dâmbovița se află în întârziere. În prezent, autoritățile lucrează doar la dosarele depuse la sfârșitul anului 2024, iar solicitările din 2025 nu au fost încă analizate. Această situație afectează direct pensionarii care așteaptă ajustarea drepturilor financiare conform legii.
Număr mare de cereri de pensionare nerezolvate la Casa de Pensii Dâmbovița
Directorul Casei de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian, a prezentat, marți, situația actuală în cadrul ședinței Colegiului prefectural. Conform acestuia, de la începutul anului 2025 și până în prezent, au fost depuse 5.226 de cereri de pensionare. Dintre acestea, 4.551 au fost deja soluționate pentru pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, invaliditate sau pensie de urmaș.
Pe lângă cererile standard, există un volum considerabil de solicitări privind recalcularea drepturilor de pensie în urma valorificării sporurilor sau a veniturilor realizate anterior anului 2001.
„Totodată, beneficiarii caselor de pensie pot solicita și alte tipuri de prestații, cum ar fi recalcularea drepturilor de pensie ca urmare a valorificării sporurilor, veniturilor nete sau brute, după caz, realizate anterior anului 2001, unde avem un număr de aproximativ 15.000 de cereri înregistrate de la 1 ianuarie 2025 și mai avem încă aproape de 15.000 de cereri înregistrate la 1 septembrie 2024 -31 decembrie 2024. La momentul acesta, am reușit și să lucrăm cererile depuse în luna septembrie 2024, circa 1.600 de cereri”, a explicat directorul.
Probleme tehnice cu aplicația de recalculare a pensiilor
Directorul a subliniat că principalele întârzieri sunt cauzate de problemele tehnice ale softului folosit pentru recalcularea pensiilor. Aplicația nu a fost funcțională decât de aproximativ o lună, ceea ce a afectat procesarea cererilor.

„Asta datorită faptului că aplicația de recalculare a acestor sporuri permanente sau nepermanente nu a fost funcțională până acum o lună de zile. Se lucrează ore suplimentare, se lucrează sâmbăta, dar sunt foarte multe și foarte complexe”, a afirmat Mihai Toni Ciprian.
Prefectul Marian Tănase a exprimat îngrijorarea autorităților în legătură cu întârzierile și a solicitat elaborarea unui plan de urgență pentru recuperarea dosarelor restante.
„Trebuie să facem un plan. Deci când vorbim că noi nu am lucrat nimic din 2025, se termină 2025 și e o problemă. Și totuși vorbim de foarte multe dosare. Deci, dacă sunteți de fapt la cererile din 2024, se duce 2025 și vine 2026.
Nu se poate să stea cineva, indiferent câte explicații am putea noi să avem pe acest timp, nu putem să ținem oamenii un an jumătate pe o cerere de recalculat. Am înțeles. N-a mers aplicația. Merge de-acum (…). Deci ne trebuie 10 luni de aici încolo să recuperăm 2024, 2025 cel puțin. Și vin peste noi și alte cereri”, a declarat prefectul.
Volum ridicat și lipsă de personal la Casa de Pensii Dâmbovița
Reprezentanții Casei de Pensii Dâmbovița au menționat că resursele umane sunt limitate comparativ cu volumul mare de solicitări.
„Personalul este puțin, volumul de lucru foarte, foarte mare, dar ne lovim de aplicație care nu funcționează în totalitate”, a explicat Mihai Toni Ciprian.
În plus, beneficiarii întâmpină dificultăți la completarea documentației necesare. Anexa 6, care trebuie întocmită de angajatori, reprezintă un obstacol frecvent.
„Beneficiarii noștri întâmpină probleme la întocmirea anexei 6, care trebuie întocmită de angajator. Se întâmplă ca angajatorii să elibereze o adeverință neconformă, iar cei care au nevoie trebuie să se ducă să le obțină corect de la angajatori.
Revenim cu adrese către beneficiari, revenim și cu adrese către angajatori și încercăm să îi facem să înțeleagă că trebuie să respecte legea, le trimitem inclusiv modelul de anexă 6”, a adăugat directorul.
În prezent, autoritățile din Dâmbovița continuă procesarea dosarelor în ritm accelerat, dar întârzierile tehnice și administrative fac dificilă soluționarea completă a cererilor depuse în ultimii doi ani.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





